Autor: Geo

Secţiunea din Facebook dedicată special ştirilor va dispărea din aplicaţia platformei pentru Statele Unite şi Australia, în contextul în care Meta se distanţează de acest domeniu din cauza dificultăţilor pe care le ridică moderarea şi pentru reducerea cheltuielilor. Lansată în 2019, secţiunea de ştiri din Facebook va fi eliminată în luna aprilie din Australia şi Statele Unite, după mutarea similară realizată anul trecut în Europa. Renunţarea la această secţiune este al doilea pas important făcut de Facebook înapoi pe zona de ştiri, după ce a renunţat şi la formatul Instant, care concura cu AMP-ul celor de la Google, scrie news.ro…

Read More

Drogurile erau aduse în țară în colete cu produse alimentare. Un tânăr de 21 de ani, din Iaşi, prins de procurorii DIICOT din Botoşani cu 10 kilograme de canabis, fost arestat preventiv.  Drogurile se aflau într-o geantă de voiaj. Potrivit anchetatorilor, erau aduse din Spania printr-o firmă de curierat, în colete cu produse alimentare. Citiți și Sistare furnizare agent termic – Zona Manta Rosie – Liceul CUG După flagrant, individul a fost reţinut, apoi trimis după gratii pentru următoarele 30 de zile. Acum are dosar penal pentru trafic de droguri, scrie stirileprotv.ro.

Read More

Pentru eliminarea AVARIEI pe circuitul primar, magistrala 4, zona Manta Rosie, în ziua de vineri, 1 martie 2024, între orele 8:30 – 16:00, se va sista furnizarea energiei termice la următoarele puncte de consum: PT Liceul CUG , MT Electromontaj. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat. Pentru informații generale referitoare la funcționarea sistemului de termoficare vă puteți adresa de luni până vineri, interval orar 08.00-16.00, la Biroul Relații Clienți din Calea Chișinăului nr. 25, tel. 0755/110887, e-mail relatii.client@tsiasi.ro (sesizări, solicitări informații, solicitări facturi, etc).

Read More

Momente de panică trăite în fața unei școli din comuna vasluiană Banca. O profesoară a fost agresată de soț chiar sub ochii elevilor și a martorilor. Bărbatul, care este consilier local, susține însă că a fost doar o ceartă în familie. “El i-a cerut telefonul, ea nu a vrut să i-l dea și a încercat să i-l ia cu forța. A lovit-o și a tras de ea până i-a luat geanta și apoi telefonul”, a povestit un vecin care a asistat la întreaga scenă, pentru Vremea Nouă. Martori au fost și elevii care ieșeau de la școală, dar și o colegă a profesoarei…

Read More

Ungaria oferă începând cu 1 martie peste 1.000 de permise de conducere gratuite cetățenilor săi, pe baza unui proiect guvernamental menit să crească ocuparea forței de muncă și să reducă deficitul de șoferi în transporturi. Pentru a creşte activitatea de pe piaţa muncii şi pentru atenuarea deficitului de şoferi în sectorul transporturilor şi al transportului de persoane, Ungaria lansează din data de 1 martie 2024 un program de formare a şoferilor care va permite unui număr de peste 1 000 de persoane să obţină gratuit un permis de conducere, scrie Hirado. Programul are alocări bugetare de 4,32 milioane de euro și…

Read More

Un bărbat a murit, joi seară, după ce a fost lovit de un microbuz de transport persoane, în timp ce mergea pe carosabil, pe DN 2, în judeţul Neamţ. Poliţiştii fac cercetări în acest caz. Accidentul a avut loc pe DN 2, în afara localităţii Săbăoani. IPJ Neamţ a transmis că din primele cercetări făcute de poliţişti a reieşit că, în timp ce un bărbat în vârstă de 60 de ani, din Bacău, conducea un mijloc de transport persoane, ar fi surprins şi accidentat un alt bărbat, care se deplasa pe partea carosabilă, scrie news.ro. Citiți și Cum să îți…

Read More

Conform tradiției, în luna martie fiecare persoană trebuie să-și aleagă o „babă”, care îi va arăta cum va fi anul respectiv, în funcție de vreme. Potrivit credinței populare, acest obicei are legătură cu legenda Babei Dochia, cea care este responsabilă de venirea iernii și despre care se spune că de pe 1 și până pe 9 martie își leapădă toate cojoacele, iar vremea devine mai călduroasă. Astfel, această perioadă este foarte importantă, deoarece – în funcție de vremea din ziua aleasă – putem afla dacă vom avea parte de un an bogat sau nu, notează Antena 3. Se spune că dacă…

Read More

Un bărbat în vârstă de 27 de ani, din municipiul Vaslui, a fost reţinut pentru trafic de droguri de risc şi introducere în ţară fără drept de droguri de risc, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ). Poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Vaslui, împreună cu procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Vaslui, au realizat, miercuri, o acţiune de prindere în flagrant delict, în municipiul Vaslui, în urma căreia au fost descoperite şi ridicate 68 de grame de cannabis, un terminal mobil şi o cartelă SIM. `Ulterior, poliţiştii au pus în aplicare un mandat de aducere, persoana depistată fiind prezentată la…

Read More

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că ”nu o să aibă nimeni niciun pistol” la ANAF, aşa cum a anunţat ministrul Finanţelor, Marcel Boloş. ”Tragi după camioane, eşti John Wayne?”, a adăugat el.   Marcel Ciolacu a fost întrebat, miercuri, la RTV, dacă inspectorii ANAF vor avea pistol. „E o prostie şi rămâne o prostie. Dacă te duci într-un control, undeva, suni Poliţia, Jandarmeria. Asta nu de astăzi, ci de când s-a înfiinţat. Astăzi s-a descoperit această tâmpenie. Cineva şi-a dorit să aibă pistol, de la ANAF. Nu o aibă nimeni niciun pistol. Au probleme, cer suport de la Jandarmerie şi…

Read More

Teatrul Național Iași, cu trei nominalizări la Premiile UNITER 2024 pentru spectacolul „Antologia dispariției”, în regia lui Radu Afrim  Miercuri, 28 februarie 2024, Teatrul Național Iași a primit trei nominalizări la Premiile UNITER din acest an: Cel mai bun spectacol „Antologia dispariţiei”, după proză feminină contemporană de Ștefania Mihalache, Anca Vieru, Lorina Bălteanu, Ruxandra Burcescu, Lavinica Mitu, Simona Popescu, scenariul, regia, universul sonor, filmările Radu Afrim Cea mai bună actriță în rol secundar Mălina Lazăr pentru rolurile Copil, Fetiță, Ileana, Sabina, Daisy Johnson, Nina copil din spectacolul „Antologia dispariţiei”, după proză feminină contemporană de Ștefania Mihalache, Anca Vieru, Lorina Bălteanu, Ruxandra Burcescu,…

Read More