Subscribe to Updates
Get the latest creative news from FooBar about art, design and business.
- România, în tabăra opusă Germaniei și Olandei în negocierile pentru bugetul UE
- Nou director la Colegiul Național ”Mihai Eminescu”
- Marian Murguleț, fostul CIO al României, verificat de ANAF
- Toamna începe cu temperaturi ridicate. Cum va fi vremea până în octombrie
- Volkswagen transformă o fabrică din Germania pentru apărare
- BNR lansează o nouă bancnotă de 100 de lei
- ATI MOTORS – partener consacrat la Raliul Iașului
- Vremea de mâine, 8 septembrie: temperaturi între 2 și 32°C
Autor: Geo
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat sâmbătă, în timpul unei vizite în Republica Moldova, că țara va deveni membru cu drepturi depline al Uniunii Europene „atunci vom fi cu adevărat uniţi în Uniunea Europeană”. ntrebat dacă PNL susţine posibilitatea reunificării României cu Basarabia, Nicolae Ciucă s-a referit la o unire sub umbrela Uniunii Europene. „Am discutat cu autorităţile din Republica Moldova, începând cu doamna preşedinte, cu preşedintele Parlamentului, iată am avut mai înainte cu primarii de dreapta din Republica Moldova şi am discutat toate aceste aspecte care vizează drumul european al Republicii Moldova. Împreună, în momentul în care Republica Moldova…
Un bărbat de 31 de ani a fost grav rănit, sâmbătă seară, după ce căruţa pe care o conducea şi un autoturism s-au ciocnit, pe DN 25, în judeţul Galaţi. La rândul său, o pasageră a autoturismului a fost preluată de echipajele medicale. Accidentul rutier s-a produs în comuna Piscu, satul Vameş, după ce un autoturism şi o căruţă care traversa DN 25, în zona Gării, s-au ciocnit, scrie news.ro. ”Căruţaşul în vârstă de circa 30 de ani, inconştient, a fost preluat de ambulanţa SMURD. O a doua victimă, (femeie), ocupanta locului din dreapta şoferului autoturismului, este conştientă şi va…
O adolescentă de 14 ani din Vaslui, însărcinată în câteva luni, a fost găsită, duminică noaptea, în stare de inconștiență pe peronul gării din oraș. Fata fugise ziua dintr-un centru de plasament împreună cu două colege. Adolescenta însărcinată a plecat de la centru sâmbătă, 24 februarie, împreună cu două colege, cu vârste între 14 și 17 ani. Polițiștii din Vaslui au efectuat căutări, le-au depistat și le-au dus înapoi la centru, însă câteva ore mai târziu, adolescentele au plecat din nou. Cele trei fete ar fi consumat băuturi alcoolice, însă doar uneia i s-a făcut rău, relatează vremeanoua.ro. Un echipaj de…
Ionuț Ailenei, salvatorul Iașiului! Poli Iași și Dinamo au remizat fără gol în Copou, 0-0, după un meci modest, dar ”câinii” au avut marile ratări pe final Penultima etapă a sezonului regular a început cu o remiză albă, chinuitoare, între două pretendente la retrogradare. Poli Iași și Dinamo, formații aflate în subsolul clasamentului, s-au anulat reciproc în Copou și au terminat la egalitate, 0-0, la capătul unui meci modest, în care miza și-a pus amprenta pe calitatea jocului. Totuși, Dinamo a părut mai vie pe final, când a și ratat câteva ocazii bune, Iașiul fiind salvat de portarul Ionuț Ailenei,…
Poliţia Capitalei oferă sfaturi de prevenire a fraudelor informatice şi recomandă cetăţenilor să nu acceseze linkurile primite de la necunoscuţi, să nu folosească aceeaşi parolă pentru mai multe conturi şi să nu dezvăluie datele cardului. Reprezentanţii Poliţiei Capitalei au anunţat că în ultima perioadă au fost înregistrate mai multe plângeri privind săvârşirea unor fraude informatice. Citiți și Curățenia de primăvară, la pachet cu mărțișoare Astfel, diverse persoane ar fi creat pe reţelele de socializare conturi similare cu cele ale unor unităţi bancare şi, sub pretextul actualizării datelor existente în sistemul bancar, al unor oferte de refinanţare sau de deschidere a…
Incident extrem de grav la Spitalul Judeţean din Vaslui. Un pacient în vârstă de 64 de ani a căzut de la etajul patru al clădirii, în încercarea de a evada din spital. Era supărat că nu va fi externat astăzi, ci abia săptămâna viitoare. Potrivit medicilor, bărbatul este în stare gravă. I s-a acordat primul ajutor în momentul în care a căzut şi a fost supus unui computer tomograf pentru a vedea cât de grave sunt leziunile suferite, scrie observatornews.ro. Citiți și Gheboasă adus la audieri la DIICOT în cadrul unui dosar de trafic de droguri Pacient atârnat de cearşafuri,…
Artistul Gheboasă, pe numele său real Gabriel Gavriş, a fost audiat vineri seară, la sediul DIICOT Dâmboviţa. Potrivit surselor observatornews.ro, dosarul în care este audiat cântăreţul este unul de trafic de droguri, dar nu este cunoscută deocamdată calitatea în care a fost chemat. Procurorii încearcă să stabilească dacă Gheboasă se face vinovat de trafic de droguri sau doar pentru consum de stupefiante. Tot în cursul zilei de astăzi, 1 martie, şi tot în Dâmboviţa, poliţiştii au reţinut un tânăr în vârstă de 17 ani care ar fi vândut droguri în apropierea şcolilor. Potrivit IPJ Dâmbovița, din cercetările făcute a rezultat că, în…
Turcia i-a propus ministrului rus de externe Serghei Lavrov, în timpul Forumului Diplomatic de la Antalya, să găzduiască noi negocieri de pace ruso-ucrainene, atunci când cele două părţi în conflict vor fi pregătite. Lavrov a avut la începutul acestui forum o întâlnire cu omologul său turc Hakan Fidan, care i-a transmis această disponibilitate a Turciei de a găzdui noi tratative, după cele desfăşurate la Istanbul în martie 2022 la câteva săptămâni după lansarea invaziei ruse în Ucraina, dar care s-au încheiat atunci fără rezultat. La acele negocieri a făcut referire tot vineri şi preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, care a…
Tragedie la un bloc din Holboca! Un muncitor a murit după ce a căzut de pe o schelă. Un accident de muncă a avut loc vineri la prânz la blocul A10 din comuna Holboca, strada Daliei, nr. 70. Din primele informații, un angajat al unei firme de consturcții care se ocupa de reabilitarea termică a blocului, a căzut de pe schele. Impactul cu solul a fost mortal, scrie wikipress.ro. Citiți și Cum se aplică amenzile în parcare la supermarket? Mulţi şoferi cred că aici nu poţi fi sancţionat Au fost sesizați și reprezentații Inspectoratului Teritorial de Muncă Iași. Informația a…
Există mulți șoferi care sunt de părere că regulile de circulație nu se aplică cu adevărat în parcările private, cum ar fi cele de la supermarketuri sau de la mall-uri, dar realitatea este cu totul alta. Regulile şi indicatoarele rutiere se aplică şi în parcarea magazinului. Iată, în rândurile de mai jos, ce prevede Codul Rutier, potrivit portalului ProMotor.ro. Adesea, pentru că parcările marilor magazine se află pe o proprietate privată, mulţi şoferi se află într-o dilemă. Nu ştiu dacă sunt obligaţi să respecte regulile de circulaţie şi indicatoarele rutiere, sau dacă acestea au doar caracter informativ. Într-adevăr, mall-urile, supermarket-urile şi toate magazinele…
