Duminică seară, traficul pe DN 11 a fost dat peste cap în comuna Măgura, județul Bacău, în urma unui carambol în care au fost angrenate șase autoturisme.
La apelul de urgență au răspuns prompt pompierii băcăuani, mobilizând tehnică de stingere, autospeciala de Terapie Intensivă Mobilă SMURD și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean.
Militarii și cadrele medicale au evaluat la locul impactului patru persoane rănite — doi adulți și doi minori.
Din fericire, toate victimele erau conștiente în momentul preluării, fiind ulterior transportate la unitatea spitalicească pentru îngrijiri și tratament de specialitate.
În paralel, pompierii au asigurat măsurile specifice de prevenire și stingere a incendiilor pentru evitarea altor pericole.
Fii alături de noi pe Facebook

