Un incendiu a izbucnit duminică noaptea pe strada Zugravi din municipiul Iași, unde flăcările au cuprins o succesiune de aproximativ șapte garaje.
Flăcările s-au extins rapid și s-au manifestat generalizat, fiind necesară o mobilizare masivă a forțelor de intervenție.
Pentru lichidarea focarelor și protejarea clădirilor învecinate au intervenit 19 pompieri militari din cadrul Detașamentului 1 Iași.
Echipajele au acționat cu trei autospeciale de stingere, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, reușind să limiteze pagubele și să prevină extinderea focului la bunurile din apropiere.
Fii alături de noi pe Facebook

