Fundația World Vision România se alătură eforturilor de digitalizare a școlilor din mediul rural din județele Iași și Vaslui.
Școala a început, dar mulți elevi și profesori nu reușesc să țină pasul din cauza pandemiei COVID19. Lipsa de dispozitive digitale și de acces la internet exclud aproape 30% dintre elevi de la participarea la școala online, iar pentru 36% dintre profesori este aproape imposibil să facă cursuri online, conform studiului realizat de World Vision România în perioada mai-iunie 2020, intitulat Bunăstarea copilului din mediul rural în perioada pandemiei.
„Eu nu am făcut școala online pentru că nu am avut telefon. Am participat doar de câteva ori. Mama are doar un telefon și noi suntem mulți…nu am reușit să mă conectez foarte des. Aproape toți frații mei sunt la școală. Și așa ne-am conectat fiecare, câte puțin, ca să se conecteze și ceilalți.” ne-a spus Simona acum o lună când în școala ei era încă în vigoare scenariul verde, despre cum a decurs semestrul doi din anul trecut. Acum este în clasa a VII-a și toate școlile au intrat în scenariul roșu.
În ultimele luni, Fundația World Vision România, prin Biroul zonal Iași&Vaslui, a contribuit la îmbunătățirea infrastructurii școlare digitale pentru școlile din comunele Rebricea, Vulturești, Pungești, Bălteni, Oșești, Poienești, Zăpodeni, Laza, Ivănești, Todirești, Rafaila, Dumești și orașul Negrești din județul Vaslui. Școlile au fost dotate cu tablete cu internet, table interactive, camere web și alte dispozitive care le ușurează predarea online profesorilor și facilitează o prezență mai mare a elevilor la cursurile online.
„Donațiile sunt mai mult decât binevenite! În școală la noi am primit mult mai mult ajutor de la Fundația World Vision, nu doar tabla interactivă și cele 10 tablete. De când suntem în scenariul roșu am identificat noi beneficiari care nu au cele necesare desfășurării învățământului în sistem online. Chiar în aceste zile am donat 3 tablete din cele oferite de către fundație. La unii dintre copii le dăm cartele cu internet. Tabla interactivă ne este de mare ajutor pentru că trebuie să stăm, noi profesorii, foarte mult la școală, susținem orele online de aici din școală.
Acum sunt bucuroasă că, cu ajutorul dotărilor, din ce în ce mai mulți copii au acces la internet și au și dispozitive. În momentul de față mai avem 120 de cereri si sperăm că și ministerul ne va ajuta. Astăzi am fost bucuroasă că la clasa a VII-a, din 23 de elevi 19 au participat la ore.”, ne spune doamna directoare Ciolan Iulia de la Școala Gimnazială „Andone Cumpătescu” din comuna Rafaila.
World Vision a venit și în sprijinul proiectului Televiziunea Școlară – TeleȘcoala Vasluiană implementat de Inspectoratul Școlar Județean Vaslui pentru achiziționarea de dispozitive digitale precum laptopuri, un televizor SMART și alte echipamente.
TeleȘcoala Vasluiană dorește să acopere nevoile de formare și de compensare a materiei pierdute sau neînțelese din semestrul al doilea al anului școlar 2020-2021. Proiectul are propriul canal de Youtube cu 90 de emisiuni realizate cu rubrică permanentă în Campusul Virtual.
Investițiile totale ale Fundației World Vision din aceste comunități sunt de 150.000 RON.
În plus, prin programul Școala din Valiză, derulat în parteneriat cu Fundația Vodafone România, 14 școli noi intrate în program din județele Iași și Vaslui vor fi dotate cu câte 1 valiză digitală cu câte 1 laptop, 30 de tablete cu cartele de internet, încărcare încorporată, acces la internet și la platforma de e-learning www.scoaladinvaliza.ro.
În cadrul programului, cadrele didactice beneficiază de cursuri de formare pentru dezvoltarea competențelor digitale, utilizarea platformei și utilizarea unor aplicații precum LearningApps prin webinarii. Toți elevii din școlile incluse în proiect beneficiază de accesul la lecțiile online susținute pe platformă.
„Prin donațiile de echipamente IT acordate școlilor partenere în ultimele luni, am urmărit mai multe aspecte: în primul rând să facilităm accesul la educație în contextul pandemiei și al orelor online, am încercat să contribuim la digitalizarea actului instructiv-educativ prin logistica oferită și am încercat să provocăm profesorii să organizeze ore interactive în care să integreze și elemente specifice educației non-formale. În această direcție, o simplă donație nu ar fi fost suficientă.
De aceea, eforturile Fundației World Vision s-au îndreptat și în vederea pregătirii cadrelor didactice (webinarii), asigurării accesului la platforma din cadrul proiectului https://www.scoaladinvaliza.ro/ și schimbării mentalităților părinților vis-à-vis de implicarea lor în educația școlară a copiilor, prin organizarea unor cursuri de educație parentală în care am discutat și despre noile provocări generate de pandemie.” declară Remus Ifrim, manager de programe în cadrul Fundației World Vision prin Biroul zonal Iași&Vaslui.
România offline: Cum arată digitalizarea la sate
- 62% dintre gospodăriile de la sat aveau conexiune la internet, iar 58%, aveau computer sau laptop. 96% dintre respondenți afirmau că au telefon mobil, însă nu este neapărat vorba despre smartphone-uri.
- 32% dintre copiii înscriși în învățământul preuniversitar din România nu au acces individual la un dispozitiv dedicat funcțional (ex. laptop, tabletă, desktop) pentru școală.
Școlile de la sat în era digitală:
- 1 din 4 școli nu au conexiune de internet care să permită conectarea rapidă a copiilor.
- 9 din 10 școli nu au laptop/PC/tabletă pentru educație digitală.
- 42,9% dintre cadrele didactice nu sunt instruite pentru predarea online.
- 55% dintre cadrele didactice au nevoie de dotare cu device-uri digitale.
Despre World Vision România
World Vision România este o organizaţie care desfăşoară programe de intervenţie umanitară de urgenţă, dezvoltare şi advocacy, punând în centrul activităţii sale bunăstarea copilului. Organizaţia lucrează cu persoanele cele mai vulnerabile din lume, indiferent de religie, rasă, etnie sau gen și se concentrează asupra muncii cu copiii, familiile şi comunităţile, în scopul depăşirii sărăciei şi nedreptăţii. World Vision România face parte din parteneriatul World Vision International, prezent în aproape 100 de ţări din întreaga lume. De 30 de ani în România, WVR a oferit sprijin pentru peste 560.000 de copii şi adulţi, în aproape 500 de comunităţi din 18 judeţe.
World Vision România crede în dreptul la şanse egale pentru copiii de la sate, şi de la oraş, de aceea în comunităţile rurale unde este prezentă desfăşoară programe de dezvoltare comunitară pe termen lung cu accent pe educaţie şi reducerea abandonului şcolar, sănătate şi protecţia copilului, agricultură şi dezvoltare rurală, angajament civic şi creştin. Copiilor li se facilitează, astfel accesul la condiţii de viaţă mai bune prin dezvoltarea durabilă a comunităţii în care trăiesc. Prin proiectele realizate, World Vision are ca misiune transformarea comunităţilor şi membrilor acestora pentru a realiza o viaţa împlinită pentru fiecare copil.