Centrele de carantină din Iași au parte de o pază sporită, iar de acest lucru s-a convins un tânăr care a vrut să dea un pachet special unui prieten.
Ieri, la centrul de carantină de la Ciric, s-a prezentat un tânăr care în geanta dată pentru un prieten, pe lângă haine și produse alimentare, a fost găsit un pachet cu şerveţele, în care se afla o folie de aluminiu. În folie se afla un produs de natura vegetală, existând suspiciunea de substanţă cu efect psihoactiv.
Persoanei în cauză i s-au întocmit actele procedurale pentru infracţiunea de operaţiuni cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive, scrie realitateadeiasi.net.
Tânărul care a dat pachetul este Constantin Cristian Baciu, în vârstă de 19 ani, iar destinarul era Andrei Trincă, care se află în carantină instituţionalizată.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru infracţiunea de operaţiuni cu substanţe psihoactive, faptă prevazută de legea 194 din 2011 modificată, art 16.