Şoferul în vârstă de 27 ani, care s-a ciocnit luni de un stâlp de electricitate în zona Bucium a fost reţinut de către poliţişti în Arestul IPJ Iaşi. Tânărul a pierdut la un moment dat controlul volanului şi a s-a izbit puternic de un stâlp.
În urma impactului, atât el, cât şi pasagerul din dreapta au fost răniţi. Ambii au avut nevoie de îngrijiri medicale. Şoferul a fost testat alcoolscopic, acesta având o alcoolemie mare, fapt pentru care a fost transportat la spital.
UPDATE: Percheziții la Primăria Iaşi. Mihai Chirica a oferit declarații (VIDEO)
,,Poliţiştii Biroului Rutier Iaşi efectuează cercetări într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducerea unui auto sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultând valoarea de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei, iar cercetările continuă”, au precizat reprezentanţii Poliţiei Iaşi.