Autorităţile au aprobat astăzi modalitatea prin care pot fi vaccinate în etapa a doua persoanele imobilizate, dializate sau care nu sunt deplasabile.
De acest lucru se vor ocupa cu prioritate – echipe mobile și serviciile de ambulanță.
Listele sunt realizate de Direcțiile de Asistență Socială.
Persoanele dializate, imobilizate sau nedeplasabile aflate la domiciliu au fost incluse în etapa a doua de vaccinare.
Listele cu persoanele aflate în aceste situații, care vor să fie vaccinate, vor fi realizate de Direcțiile locale de asistență socială.
Potrivit Comitetului Național pentru coordonarea vaccinării, medicii de familie care au în îngrijire persoane imobilizate sau nedeplasabile au misiunea să colaboreze cu direcțiile de Asistență Socială, astfel încât listele să ajungă la oficialii sanitari care coordonează vaccinarea.
Vaccinările se vor face prin echipe mobile și prin echipele de ambulanță, ce ar urma să fie suplimentate în acest scop.
Pentru pacienții care fac dializă, programarea o vor face persoane special desemnate din centrele de dializă.
Persoanele dializate, imobilizate sau nedeplasabile pot fi vaccinate fără să fie înregistrate pe platforma online de programare urmând ca datele să fie trecute în registrul celor vaccinați după ce echipele de vaccinare își încheie misiunea.
Sursa: Europa FM