În urmă cu doi ani, în plină stare de urgență de COVID, un bărbat de 37 de ani a fost împușcat de mai multe ori de polițiștii chemați să-l liniștească pe tânărul confuz, care umbla desculț și îmbrăcat doar în boxeri, prin blocul în care locuia.
Conform Libertatea , familia lui Alexandru Găzdac se află în proces cu Poliția Română, în urma decesului fiului lor. După 2 ani, procurorii au decis să claseze dosarul, dar, în urma apelului avocatului familiei, un judecător a dispus reluarea urmăririi penale.
În toiul nopții de 22 aprilie 2020, un bărbat de 37 de ani, doar cu o pereche de boxeri pe el, coboară la parterul complexului rezidențial „Monte Carlo Palace”, unde locuiește. „Monte Carlo Palace” e un bloc înalt, din zona Pajura, în nordul Bucureștiului, chiar după calea ferată care mărginește fosta „Casă a Scânteii”.
Bărbatul de pe hol pare debusolat, iar frazele lui nu au sens.
Patru ore mai târziu, Alexandru Găzdac este declarat mort la Spitalul Elias, după ce corpul lui cedează la rănile căpătate în urma celor șase focuri pe care tânărul polițist Vlăduț Lucian Tudorache, 25 de ani, în 2020, le-a tras asupra sa.
Ora 3.00. „Ce e cu mine aici?”
Alexandru Găzdac umblă debusolat pe holurile clădirii în care locuiește de jumătate de an. Urcă și coboară de la un etaj la altul și încearcă diferite uși. Nu-și mai amintește care e apartamentul său.
Monte Carlo Palace este un complex rezidențial, în care 30% din apartamente servesc drept hotel de trei stele, iar celelalte sunt locuite permanent. Clădirea este păzită 24 de ore din 24, 7 zile din 7, iar la parter sunt trei camere de supraveghere video. Nu poți să intri să vizitezi un locatar decât dacă semnezi în registrul de la recepție.
Alexandru coboară la parter. Are căștile în urechi, iar în mâini ține niște chei, mobilul, o foarfecă de bucătărie și un mic obiect metalic, pe care diferiți martori aveau să-l descrie mai târziu drept: „un cui”, „o pilă”, „o tijă”, „sulă”, „o sârmă ascuțită”.
„Aia nu a fost arma lui, au fost niște obiecte pe care el le folosea să deblocheze ușa, nu ca să omoare un om”, confirmă vecina lui Alexandru, Elena Băltaru, care știa că bărbatul avea de mai mult timp probleme cu ușa de la apartamentul în care locuia.
Ajuns la parter, Alexandru bolborosește lucruri pe care paznicul le găsește fără noimă. „Vorbea mai mult cu el însuși”, își amintește Marin Crețoi. Îl întreabă pe locatar dacă are nevoie de ajutor sau vrea să îi cheme o ambulanță. Alexandru refuză.
Pe filmãri, în cursul acestor interacțiuni cu Alexandru, paznicul Marin Creţoi rămâne în fotoliu, se uită în continuare la TV și nu dă semne că ar fi speriat.
„Comenta: Ce e cu mine aici? Ce s-a întâmplat? Ce-am făcut?”, rememorează Crețoi. Deși se știau de ani buni, pentru că Alexandru mai locuise în clădire, în apartamentul surorii lui, paznicul nu-l mai văzuse niciodată atât de agitat. Alexandru înșira cuvinte fără sens sau înjura.
Cu nici 12 ore înainte, mama lui Alexandru și o verișoară veniseră să-l viziteze, să-i lase mâncarea pentru Paște, dar Alexandru a refuzat să le deschidă sau să le răspundă la telefon. „Era în depresie de mai multe zile, nu mai ieșea din casă”, spune vecina Elena Băltaru.
Ora 3.30. „Nu e o glumă”
În plină noapte, vine un mesaj pe grupul de WhatsApp în care sunt majoritatea locatarilor: „Tocmai ce-a încercat un bărbat în chiloți să-mi deschidă ușa de la apartament. Pare că umblă de nebun pe hol. Nu este o glumă”.
Alarmat, managerul Remus Dinu îi dă un telefon paznicului de jos. Marin Creţoi îi confirmă că e vorba de Alexandru Găzdac. Dinu întreabă dacă Alexandru e agresiv, iar paznicul neagă. Chiar și-așa, managerul, care știa de la sora lui Alexandru că acesta are „probleme emoționale”, îi cere portarului să sune la 112.
Ora 3.45. Primul apel la 112. „Ambulanța doar nu vine să-l caute prin bloc”
„Avem o problemă cu un locatar aici care… are o stare ciudată. Are o stare depresivă și umblă prin bloc dezbrăcat în pantaloni scurți, în pielea goală”, descrie paznicul situația, conform transcrierii apelului de la 112, aflată în dosarul penal.
Operator 112: Știți dacă are probleme psihice, dacă este diagnosticat?
Paznic: Nu știu dacă este diagnosticat sau nu, dar are o situație, o stare ciudată. Adică uită să se ducă acasă unde stă, sună la alte apartamente, iar vine jos la recepție, iar urcă…
Operatorul 112 îi face legătura paznicului cu doi dispeceri: de la poliție, respectiv de la ambulanță. Marin Crețoi le spune și lor cum Alexandru umblă în bloc aproape dezbrăcat, cu foarfece în mână.
Alexandru Găzdac fusese de mai multe ori internat la Spitalul de Psihiatrie „Prof. dr. Alexandru Obregia”. Ultimul bilet de externare, găsit de polițiști în apartamentul său, era din 10 iulie 2019. Fusese la Obregia după un episod psihotic acut care s-a manifestat pe 26 iunie 2019. Atunci, un vecin din blocul în care locuia Alexandru la acea dată a sunat la 112, iar operatorul STS a trimis o ambulanță. Alexandru a stat internat 15 zile.
În ziua de 22 aprilie 2020 însă, ambulanța nu a mai intervenit.
Dispecer ambulanță: Ambulanța doar nu vine să-l caute prin bloc.
Marin Crețoi: Nu ambulanța. Poliția să vină. Atât.
Dispecer ambulanță: Dar știți că e depresiv sau ce s-a întâmplat cu domnul?
Marin Crețoi: Are o stare așa stresată, nu știu să vă spun mai mult.
Dispecer ambulanță: Ia vorbiți cu poliția, vă rog.
(…)
Dispecer poliție: O să vină și poliția, și ambulanța dacă este cazul, da?
Paznic: Numai poliția.
Dispecer poliție: Bine. La intervenție nu participă nicio ambulanță – deși paznicul își amintește că ar fi văzut un echipaj SMURD în fața complexului. Ambulanța București Ilfov (SABIF) nu poate însă să confirme sau să infirme această informație. „Nu avem o fișă de caz pentru apelul de la ora 3.46”, a spus un oficial SABIF pentru Libertatea.
Ora 3.55. Ajung la intervenție 9 polițiști și jandarmi
După încheierea acestui apel, mai multe echipaje de poliție pornesc spre cazul încadrat de operatorul 112 ca „bolnav psihic agresiv”, potrivit răspunsului STS către Libertatea.
La 3.55 ajunge primul echipaj al forțelor de ordine, format din 4 polițiști și un jandarm. Este urmat trei minute mai târziu de un alt echipaj, cu încă trei polițiști și un jandarm. În total, 9 oameni din forțele de ordine au răspuns apelului.
Când ajunge primul echipaj de poliție, paznicul le arată unde e ascensorul. Chiar în acel moment, liftul se deschide și în el se află tânărul, care ținea încă în mâini cele două obiecte ascuțite.
„Mai speriat a fost Alexandru când a văzut o șleahtă de oameni. Normal că s-a panicat”, se completează paznicul și vecina lui Alexandru.
În fața grupului de polițiști, Alexandru se sperie și începe să strige: „Covidu! Covidu!”. Agenții îi cer să lase din mână foarfeca și cuiul, dar el refuză. Doi dintre ei, Viorel Vlășceanu și Vlăduț Tudorache, intră cu el în lift și încearcă să-l imobilizeze.
„S-a speriat și a început să țipe după ajutor. Pe urmă, a început să strige că are Covid. S-a așezat pe spate și lovea cu picioarele. Unul dintre polițiști (n.r. – Vlăduț Tudorache) a picat peste el și, în momentul ăla, Alexandru l-a julit cu ce avea el în mână”, își amintește Marin Crețoi, paznicul care a văzut scena.
„Am reușit să-l punem la pământ, dar n-am reușit să-i imobilizăm mâinile, întrucât lovea cu ele și cu obiectele pe care le avea în direcția noastră”, a declarat polițistul Viorel Vlășceanu în fața procurorilor. Agentul Viorel Vlășceanu avea 22 de ani, în 2020. Alexandru dădea din mâini și din picioare și striga: „Covid! Covid! Lăsați-mă”, a confirmat și polițistul Eugen Nicolae.
„Pe Tudorache a reușit să-l rănească la mână”, mai scrie Vlășceanu în declarația sa.
O parte din polițiști încearcă să-l tragă de picioare pe Alexandru din cabina liftului, dar nu reușesc.
Alexandru făcuse sporturi de contact și era într-o formă fizică bună. Pentru că nu pot să-l imobilizeze, Vlășceanu folosește spray-ul lacrimogen. Filmările arată cum polițiștii se retrag din lift din cauza gazului.
În acest moment, Alexandru încearcă să plece cu ascensorul. Ca să-l oprească, Vlășceanu pune piciorul în dreptul ușilor și se rănește la genunchi.
Ora 4.00. Goana după Alexandru pe scările blocului
Când polițistul Vlăduț Tudorache revine în raza camerelor de filmat, se vede că a fost rănit la mână. Potrivit raportului medico-legal consultat de ziar, „leziunile pot avea caracter de autoapărare și nu pun în primejdie viața victimei”.
Alexandru fuge pe scări. Polițiștii se răspândesc, apoi îl caută pe la diferite etaje, pe cele două rânduri de scări. „Are corespondent scara 1 cu scara 2. Când ei ajungeau la etajul 2, el era la 3 pe partea cealaltă – și tot așa”, spune Marin Crețoi.
La ora 4.01, patru polițiști ies din bloc și se întorc, doi dintre ei având în mână câte o scândură de lemn, iar un altul are un baston de tip tonfă, pe care l-a luat de la mașină. „Nu am folosit aceste bucăți de lemn asupra individului”, scrie Vlăduț Tudorache în declarația sa. Îi ceruse paznicului ceva de autoapărare, dar acesta nu avea, așa că le-a dat „bețele de lemn”, susțin polițiștii.
Cei patru se întorc pe scări, alături de ceilalți colegi. Între etaje, Tudorache mai folosește o dată spray-ul lacrimogen, dar fără efecte pentru bărbatul care fugea.
Ora 4.11. Cele 6 gloanțe trase asupra lui Alexandru Găzdac
Agentul Vlăduț Tudorache îl prinde din urmă pe Alexandru, pe treptele dintre etajele 13 și 14, ultimul nivel al blocului. În acest moment, locatarul tulburat mai are cu el doar cheile și cuiul. Foarfeca îi căzuse în confruntarea din lift.
Polițistul Tudorache îi cere să arunce obiectele din mâini, povestește jandarmul Ciprian Năstasă, care vede episodul de pe casa scării, cu un etaj mai jos.
„Bărbatul nu s-a conformat, ne amenința că o să ne înjunghie pe toți, atât verbal, cât și printr-o mișcare cu ambele brațe înainte”, povestește jandarmul, în declarația lui după eveniment. Spune că, la început, nu l-a observat pe Alexandru Găzdac să se apropie în vreun fel de polițist.
Camerele de supraveghere surprind numai imagini, nu și sunet, deci nu pot confirma sau infirma schimbul de replici dintre Alexandru și oamenii legii.
Tudorache scoate pistolul și spune, de două ori: „Stai, că trag”. Alexandru nu se mișcă. „A rămas în aceeași poziție, paralel cu Tudorache, simulând înjunghierea noastră”, scrie Năstasă.
Apoi, dintr-odată, „bărbatul s-a îndreptat în viteză către Tudorache”, scrie Năstasă, în declarația sa. Celălalt martor, polițistul Petre Florin Alexandru, descrie un pic diferit același moment: „Bărbatul s-a deplasat normal spre agentul Tudorache”.
Când se apropie la doi metri, Tudorache trage primul glonț, care – conform colegului Florin Petre – nimerește peretele. „După aproximativ două secunde, agentul Tudorache a executat alte 5 focuri de armă către bărbatul respectiv”, declara Florin Petre.
Trecuseră 15 minute din momentul în care polițiștii l-au întâlnit pe Alexandru Găzdac în lift, apoi l-au urmărit pe holuri și scări până unul dintre ei a tras în el.
Clipele când a tras, rememorate de polițistul Tudorache
„Flutura înspre mine acel obiect ascuțit. Individul a făcut un pas înapoi arătându-și clar intenția de a se apropia de mine. I-am zis: «Rămâi acolo! Stai că trag! Lasă arma!» și «Stai că trag!» Abia apoi am scos pistolul Makarov din dotare, l-am dezasigurat și am încărcat.
În continuare, l-am somat de mai multe ori: «Stai că trag! Aruncă ce ai în mână». În acele momente, individul s-a apropiat de balustrada de la ochiul scării și a îndreptat amenințător spre mine același obiect ascuțit cu care m-a rănit la parter”.
„În acel moment m-am temut pentru viața mea, pentru că ar fi putut să se întindă și să mă înțepe din nou cu acel obiect. În acel moment mă temeam că ar fi putut să sară peste balustradă și să cadă peste colegii mei care erau în spate”, spune agentul de poliție Vlăduț Tudorache.
„De asemenea, mă temeam că toate zgomotele produse de individul în cauză ar fi putut atrage locatari în apropierea individului care părea în stare să le pună viața în pericol”, a mai declarat agentul.
Polițistul spune că a tras șase gloanțe, pentru că a considerat că primele trei nu au avut efect. Potrivit lui, Alexandru încerca încă să-l rănească folosind cuiul.
Toate cele șase focuri de armă au fost trase în decurs de 45 de secunde, conform cronometrului camerelor video.
Poziționarea punctelor de impact din corp arată că polițistul a țintit către picioare, chiar dacă cel puțin unul dintre gloanțe a ratat și a ajuns mai sus, spre plămâni.
În declarația dată de tânărul polițist, la scurt timp după cele întâmplate, el a spus de mai multe ori că știa că Alexandru Găzdac avea „probleme psihice”, încă dinainte să ajungă să-l întâlnească. „Această mențiune a fost făcută și în sesizarea de la 112”.
În telefonul de la 112, paznicul l-a descris pe Alexandru ca având o stare ciudată, folosește termenul „depresie”, dar spune că nu știe dacă e diagnosticat. Însă nu există relatări despre ce informații au trimis dispecerii 112 către polițiștii din teren.
În mai multe din declarații, polițiștii spun că au ajuns la fața locului ca răspuns la un „bărbat care amenința mai multe persoane”. Acest lucru, de fapt, nu se întâmplase, potrivit filmărilor și mărturiilor. Din nou, nu există informații cum a ajuns această descriere a unui presupus atac la polițiștii din teren.
Agentul îl descrie apoi în repetate rânduri pe Alexandru folosind următorii termeni: „striga pe un ton psihotic” sau „striga Covidu’, Covidu’ pe un ton psihotic”.
Ora 4.12. Al doilea apel la 112. „Mamă, e varză”
„Un nebun d-ăsta ne-a speriat. Ne-a amenințat cu un cui, l-au împușcat ăștia”, spune polițist David Bogdan, în apelul 112.
În timpul dialogului de la 112, David Bogdan confirmă ceea ce se vede și pe camerele de supraveghere: că Alexandru Găzdac a fost împușcat „din spate, în zona plămânului”.
Pus la pământ de gloanțe, polițiștii se apropie cu teamă de Alexandru, care încă ține cuiul în mâna pe care îl flutură, tot mai slab, spre ei. Agenții îl lovesc de mai multe ori cu bastonul peste brațe, îl leagă cu cătușe de balustradă și îl lasă acolo, singur, mai multe minute.
Apoi, chiar cel care a tras, agentul Tudorache, încearcă să îl ajute pe Alexandru și aplică presiune pe o rană de la umăr. S-a dovedit că rana nu era una dintre cele cauzate de gloanțe, ci de lovituri. Vlăduț Tudorache roagă un coleg să-l înlocuiască, pentru că îi vine să vomite. Coboară la parter. „Polițistul ba plângea, ba țipa, ba se trăgea de păr, ba «ce-am făcut?»”, povestește Marin Crețoi, paznicul care rămăsese la parter.
Ora 4.26: Ajunge echipajul SMURD
Conform înregistrărilor video, echipajul SMURD ajunge lângă Alexandru la ora 4:26:15. Au trecut 14 minute de la ultimul glonț tras și o jumătate de oră de când venise primul echipaj de poliție.
În cele 14 minute care se scurg până la sosirea echipajului SMURD, singurul ajutor pe care-l primește Alexandru vine de la polițiștii care încearcă, cu o pricepere limitată, să-i oprească sângerarea cu cârpe și prosoape de bucătărie împrumutate de la vecini.
Înainte de sosirea paramedicilor, Alexandru leșină. Intră curând în stop cardiorespirator și este nevoie de manevre repetate de resuscitare și șase injecții cu adrenalină ca să-i fie repornită inima.
Ora 5.32 „Eu i-am șters sângele de aici”
În imaginile surprinse de camerele de supraveghere de la parter se vede cum echipajul SMURD coboară cu Alexandru și îl așază pe podea în fața recepției. Aici, cei de la SMURD aplică din nou manevre de resuscitare și încearcă să-l ventileze cu un balon.
Două minute mai târziu, paramedicii ies cu Alexandru din clădire. Protocolul spune că nu pot să plece cu el de la caz decât dacă l-au resuscitat.
„Eu i-am șters sângele de aici”, indică Elena Băltaru spre podeaua din holul de la recepție. Femeia coborâse din apartamentul ei, spre dimineață, după ce a auzit ce se întâmplă în bloc.
„Dacă ei ar fi fost niște persoane profesioniste, cu capul pe umeri, nu niște copii care nu au ieșit bine de pe băncile școlii și să tragă cu arma într-un om fără apărare, ne tragem singuri concluziile”, spune vecina lui Alexandru.
Niciun alt locatar nu a fost implicat în evenimentul din acea noapte. Un vecin a deschis ușa, dar după ce Alexandru fusese împușcat, și le-a dat prosoape polițiștilor pentru a-i tampona rănile. Fotografia cu Alexandru Găzdac, în casa părinților săi
Ora 6.51. Decesul
Au plecat spre Spitalul Elias. În următoarea jumătate de oră, până când ambulanța ajunge și este văzut de un medic, inima lui Alexandru se oprește din nou: fișa de la UPU Elias spune că primul consult medical are loc la 6.04 și că pacientul ajunsese la Elias în stop cardiorespirator.
După ce încercările de a-l resuscita din nou eșuează, medicii îl declară mort la 6.51.
Mai târziu, la autopsie, legistul Ionuț Pârlică numără 9 găuri lăsate de gloanțe (la intrare și la ieșire) în corpul lui Alexandru, în zona toracelui și a coapselor.
Sursă: libertatea.ro