O echipă de astronomi din Statele Unite susţine că a descoperit originea asteroidului care a condus la dispariţia dinozaurilor, relatează The Independent. Asteroidul cu o lăţime de circa 10 kilometri a lovit Pământul cu 66 de milioane de ani în urmă şi a pus capăt domniei de 180 de milioane de ani a dinozaurilor.
Acesta s-a ciocnit cu Pămâtul în regiunea peninsulei Yucatan din Mexic şi a lăsat în urmă craterul Chicxulub. Oamenii de ştiinţă au examinat rămăşiţele rocii străvechi prezente în eşantioane colectate de pe pământ şi din probe de miez forate şi au constatat că resturile provin de la o clasă de meteoriţi denumită condrite carbonice – unele dintre cele mai pure materiale din întregul sistem solar.
Aceşti meteoriţi reprezintă aproximativ 3% dintre meteoriţii care cad pe Pământ, însă numele este impropriu; deşi iniţial se credea că sunt bogaţi în carbon, doar 2% din compoziţia lor este carbon.
În mod obişnuit, mulţi astfel de asteroizi se apropie de Pământ, dar niciunul nu se apropie de dimensiunile necesare pentru a produce un impact de aceeaşi scară ca Chicxulub.
”Pentru a explica absenţa lor, mai multe grupuri anterioare au simulat asteroizi mari şi rupturi de comete în interiorul sistemului solar, analizând creşteri ale numărului de evenimente de impact pe Pământ, cel mai mare producând craterul Chicxulub”, a declarat doctor William Bottke, expert în asteroizi în cadrul Soutwest Research Institute din Boulder, Colorado şi coautor al studiului, mai scrie The Independent, citat de Agerpres.
”Deşi multe dintre aceste modele au proprietăţi interesante, niciunul nu a oferit un rezultat care să se potrivească în mod satisfăcător cu ceea ce cunoaştem despre asteroizi şi comete. Părea că ne lipsea în continuare ceva important”, a adăugat el.
Ceea ce au descoperit cercetătorii a fost că resturile care scapă din centura principală de asteroizi situată între planetele Marte şi Jupiter, în special resturile cu un diametru mai mare de 10 kilometri, au lovit Pământul o dată la 250 de milioane de ani – de zece ori mai des decât credeau anterior oamenii de ştiinţă.
Forţele termice fac ca aceste obiecte să se poată deplasa în ”trape de evacuare” dinamice, susţin oamenii de ştiinţă, forţele gravitaţionale ale planetelor putându-le face să devieze pe orbite mai apropiate de Pământ.
Oamenii de știință au monitorizat evoluția a 130.000 de asteroizi-model
Cercetătorii au utilizat supercomputerul Pleiades al agenţiei spaţiale americane NASA pentru a monitoriza 130.000 de asteroizi-model, urmărindu-le evoluţia de-a lungul a sute de milioane de ani.
Potrivit unui studiu publicat în revista Science în 2019 de o echipă de oameni de ştiinţă printre care s-a numărat şi William Bottke, numărul asteroizilor care au lovit Terra şi Luna a crescut pe parcursul ultimilor 290 de milioane de ani. „A devenit clar că motivul pentru care Terra are mai puţine cratere vechi în cele mai stabile regiuni ale sale constă în faptul că rata de impact a fost mai mică până în urmă cu 290 de milioane de ani”, a explicat Bottke la acea vreme.
Folosind date termale şi imagini colectate de NASA, mai mulţi cercetători de la Universitatea Southampton, Universitatea Toronto şi Southwest Research Institute au determinat vârsta craterelor lunare şi au stabilit în urma unor calcule că rata de impact a crescut de 2,6 ori în ultimii 290 milioane de ani.
Oamenii de ştiinţă au declarat la acea vreme că motivul din spatele creşterii ratei de impact ar putea fi legat de deşeurile spaţiale rezultate în urma unei coliziuni ample care s-a petrecut în principala centură de asteroizi din Sistemul Solar.
Sursa: Digi24.ro