O femeie a scos un foarfece și a solicitat bani într-o bancă din Iași!
La data de 09 decembrie, în jurul orei 12.00, polițiștii Secției nr. 2 Poliție au fost sesizați despre faptul că o femeie a intrat într-o unitate bancară de pe raza mun. Iași, a scos un foarfece și a solicitat bani.
Aceasta nu a primit ce a cerut, fiind imediat scoasă din incinta unității bancare de angajați.
În urma incidentului nu au rezultat victime omenești.
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Iași efectuează cercetări în vederea identificării persoanei și luării măsurilor legale care se impun.
Femeia bănuită de comiterea faptei a fost depistată de polițiștii Secției nr. 1 Poliție Iași pe raza mun. Iași și condusă la audieri.