Fostul primar al Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, a câștigat procesul intentat statului român pentru perioada petrecută în detenție în dosarul Colectiv. Tribunalul București a decis, printr-o hotărâre, că statul, reprezentat prin Ministerul Finanțelor, trebuie să îi plătească lui Piedone suma de 100.000 de euro cu titlu de daune morale.
Vedeți și Diaspora se mobilizează: mai multe voturi ca în turul I
Pe lângă această sumă, instanța a mai obligat statul să achite 290.285,50 lei reprezentând daune materiale (salarii), precum și dobânda legală aferentă ambelor sume, calculată de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la achitarea efectivă. Hotărârea de azi poate fi atacată cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Secția a III-a civilă a Tribunalului București.
Fii alături de noi pe Facebook