Covid XEC, o nouă tulpină care se răspândește în Europa, ar putea deveni varianta dominantă a virusului în această toamnă. Iar până când va apărea în România este doar o chestiune de zile.
Vedeți și Epidemie de Marburg într-o țară africană
Un hibrid al subvariantelor Omicron, Covid XEC a apărut pentru prima oară în Germania, iar apoi a fost detectat în Marea Britanie, Danemarca, Franța, Irlanda, Suedia, Italia și Spania. „În curând, vom auzi despre el și În România”, a avertizat medicul epidemiolog Alexandru Coman: „Și este normal să fie așa, căci virusul suferă mutații. Vom avea variante noi tot timpul, ca la gripa comună. Motivele sunt ușor de înțeles. Mobilitatea este în creștere, oamenii călătoresc din ce în ce mai mult, unii vin în România, alții pleacă.
Nu mai vorbim despre perioada sărbătorilor de iarnă când intră în în vacanță”. Medicul a precizat că este o chestiune de zile până când noua tulpină va ajunge și la noi: „Dacă nu cumva chiar a ajuns și încă nu am aflat. Și nu știm pentru că simptomele sunt ușoare, iar oamenii nu se mai testează și nici nu se mai prezintă la medic”.
Fii alături de noi pe Facebook!