Conducerea Companiei de Transport Public (CTP) Iași a decis să mute o stație de autobuz pentru a facilita circulația mijloacelor de transport public.
Este vorba despre stația din Piața Inginer Virgil Săhleanu în care opresc autobuzele traseului 27. Stația este cea de pe sensul spre Tătărași, care a fost mutată pe Bulevardul Metalurgiei, în apropierea intersecției cu Calea Chișinăului.
„Autobuzele traseelor 5 și 29 opresc, în continuare, pe sensul spre Țuțora, în stația Piața Inginer Virgil Săhleanu aflată pe Calea Chișinăului”, au precizat reprezentanții Companiei de Transport Public Iași.