Pentru a reduce traficul din comuna Miroslava, autoritățile locale demarează lucrări la două noi sensuri giratorii. Acestea vor fi realizate în Valea Adâncă și Vorovești. Investiția este de aproximativ trei milioane de lei și vine ca un prim pas în facilitatea accesului pentru viitorul traseu al transportului public metropolitan.
Comuna Miroslava se află pe lista comunelor care vor face legătura cu municipiul Iași pe harta transportului public metropolitan. Pentru a se respecta regulile de circulație, autoritățile locale au demarat o serie de lucrări pentru amenajarea a două noi sensuri giratorii. Săptămâna trecută avut loc predarea amplasamentelor și a bornelor de repere pentru ambele obiective, urmând ca de săptămâna viitoare să fie demarate lucrările.