Forumul Educaţiei pentru dezbaterea noilor legi integrate în proiectul „România Educată” a avut loc sâmbătă, la Iaşi. Au participat în jur de 300 de persoane la eveniment, iar transmisia online a fost urmărită, în direct, de aproximativ 60 de persoane.
La dezbatere au participat: ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, şeful PNL Iaşi, Alexandru Muraru, primarul Mihai Chirica, şeful CJ, Costel Alexe, secretarul de stat pe învăţământ superior, Gigel Paraschiv, secretarul de stat pe învăţământ preuniversitar, Antoaneta Bolchiş, secretarul general în Ministerul Educaţiei, Ioana Lazăr, şefa ISJ, Luciana Antoci, directorul Casei Corpului Didactic, Silviu Iordache şi numeroşi reprezentanţi din domeniul educaţional.
Anul acesta a fost cea de-a doua ediţie a dezbaterii, în anul 2019 având loc la Iaşi pentru prima dată Forumul Educaţiei, organizat sub egida proiectului de ţară al administraţiei prezidenţiale „România Educată”.
„Iaşul, lipstit de flexibilitate instituţională”
Alexandru Muraru, preşedintele PNL Iaşi, a deschis dezbaterea prin specificarea cifrelor care ghidează demersul proiectului „România Educată”: „2,9 milioane de elevi şi copii din mediul preuniversitar, 207.000 de cadre didactice, 20.958 de bibliotecari, laboranţi, contabili, informaticieni, administratori de patrimoniu, sute de mii de părinţi”. Potrivit acestuia, „Iaşul este locul din România cu cea mai încărcată semnificaţie istorică în privinţa învăţământului preuniversitar şi universitar”, unde, în prezent, „învaţă 100.881 de elevi şi sunt 12.034 de cadre didactice şi auxilizare care susţin învăţământul ieşean”.
Referirea la numărul mare de elevi din judeţ a fost un argument al deputatului pentru transformarea inspectoratelor şcolare judeţene (ISJ) în deconcentratele Ministerului Educaţiei. „Este o decizie înţeleaptă, pentru că ISJ-urile, în forma actuală, sunt structuri subdimensionate într-un judeţ de aproape un milion de locuitori, lipsit de flexibilitate instituţională”.
„Peste 10 mii de specialişti au lucrat în ultimii ani pentru a crea un cadru menit să aducă educaţia din România la un alt nivel, mai eficientă, mai accesibilă, mai flexibilă, mai incluzivă, mai bine pliată pe cerinţele pieţii, dar şi pe nevoile elevilor, ale studenţilor, ale părinţilor şi profesorilor. România pune bazele în domeniul educaţiei pentru a fi la nivelul ţărilor din vestul Europei: în privinţa salarizării, în privinţa investiţiilor, în infrastructură, în programe de reducere a abandonului şcolar, a echităţii şi a performanţei”, declară Alexandru Muraru.
Proiectul „România Educată”
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, şi-a început discursul afirmând că „educaţia trebuie să stea la baza tuturor lucrurilor”. A caracterizat Proiectul „România Educată” prin excelenţă şi echitate, explicând că măsurile luate urmăresc aceste două atribute.
„Viitorul acestei naţiuni depinde de tineri, viitorul lor depinde de educaţie, educaţia depinde de noi, cei de aici, care acum avem această oportunitate”, spune ministrul. Acesta recunoaşte faptul că în ultimii ani deciziile luate pentru educaţie au fost deficitare: „Am fost întrebat care cred că este cel mai bun ministru al Educaţiei din ultimii 30 de ani. Cu tristeţe vă spun: niciunul, începând cu mine. E simplu, e logic, dacă am fi fost buni, nu am fi fost în această situaţie acum. De aceea este un moment esenţial acesta.”
“Dacă nu vom avea resurse financiare, toate aceste lucruri vor fi degeaba”
„Acest proiect de lege însoţeşte schimbările de proces cu schimbări în arhitectura de sistem. Acest sistem însoţeşte schimbările de proces şi de instituţii cu resurse. Dacă nu vom avea resurse financiare, toate aceste lucruri vor fi degeaba”, a declarat Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu. Acesta a adus în discuţie patru lucruri esenţiale avute în vedere de proiectul „România Educată”: finanţarea, echitatea, cariera didactică şi evaluarea. Toate schimbările ar trebui privite cu optimism şi încredere, după spusele acestuia, toate schimbările ce vor urma fiind doar pentru îmbunătăţirea sistemului de învăţământ românesc: „Optimismul şi să ai încredere sunt două lucruri esenţiale. Să ai încredere în şcoală, să ai încredere în profesori. Doar în acest fel putem să învingem frica în faţa schimbărilor, o frică firească, putem să învingem fatalismul”.
Proiectul, numit de deputatul Alexandru Muraru ca fiind „cel mai important, după aderarea României la NATO şi la Uniunea Europeană”, îşi propune să îmbunătăţească radical sistemul de învăţământ românesc. În cadrul evenimentului au fost dezbătute schimbările avute în vedere de proiectul „România Educată”, printre care se numără: discrepanţa dintre învăţământul rural şi urban, bursele de merit şi bursele sociale, transportul şcolar gratuit al elevilor, salariul profesorilor, modificările programei şcolare, modificarea structurii examenului de Bacalaureat şi reducerea abandonului şcolar.
(Sursa: Ziaruldeiasi)