Un medic rezident în anul al V-lea a povestit experienţa traumatizantă pe care a trăit-o în ultimii doi ani.
„Nu ne-am aşteptat să trecem printr-o pandemie, cu atât mai mult printr-o pandemie în care pacienţii pur şi simplu să te urască, să zică faptul că îi omori, că le faci rău dându-le oxigen”, a spus Andreea Vrănescu.
Andreea Vrănescu şi-a început, în urmă cu cinci ani, rezidenţiatul la Anestezie şi Terapie Intensivă cu gândul de a ajuta, pe cât posibil, fiecare pacient care va ajunge în patul din faţa sa. După doi ani de pandemie, la un pas să devină medic specialist, tânăra spune că a regretat pentru prima dată în viaţă că s-a făcut medic, scrie ziaruldeiasi.ro.
A regretat atunci când pacienţii aflaţi la limita leşinului ţipau la ea să nu le dea oxigen că îi omoară, când aparţinătorii, care nu aveau acces în spital, o sunau să o ameninţe şi să o înjure. Când puşi în faţa unui vaccin care i-ar putea feri de boală, oamenii aleg să creadă în vraci inventaţi de Internet. „A fost o experienţă brutală. Cred că toată lumea s-a gândit la un moment dat să renunţe; nu e cea mai frumoasă viaţă să fii sunat şi ameninţat cu moartea de aparţinători”, spune tânăra.
O înfrângere pe plan medical, un calvar pe plan uman
Andreea a fost unul dintre studenţii model ai Facultăţii de Medicină Generală de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi, fiind şi preşedinte al Societăţii Studenţilor Medicinişti din Iaşi pentru mai mulţi ani. A intrat la rezidenţiat la ATI, una dintre cele mai complicate specializări. Când a lovit pandemia, era deja anul al III-lea, făcea parte dintre rezidenţii mai mari şi a lucrat în mai multe spitale suport-COVID, cu detaşare.
A fost trimisă la Spitalul CFR şi la spitalul modular de la Leţcani, dar a avut colegi trimişi în afara Iaşului, la Bârlad, Oneşti sau în alte regiuni din Moldova. O parte dintre rezidenţi, povesteşte Andreea, au fost inclusiv la Bucureşti să dea o mână de ajutor, în vârful pandemiei.
„A fost o perioadă extrem de solicitantă şi toată lumea a resimţit-o din plin. A fost o înfrângere pe partea că nu aveai cu ce să-i ajuţi pe cei din faţa ta. Mulţi ajungeau târziu la spital, cu afectare pulmonară de 80-90%, extrem de mare, şi totul pentru că au refuzat să se vaccineze”, povesteşte Andreea Vrănescu.
Rezidenţii au avut parte în aceşti ani de mai multă experienţă din punct de vedere profesional decât ar fi sperat vreodată să obţină, au întâlnit toate situaţiile tehnice şi clinice care i-au ajutat să îşi folosească abilităţile dobândite în facultate. Dar pe partea umană, a fost un calvar.
„Nu ne-am aşteptat să trecem printr-o pandemie, cu atât mai mult printr-o pandemie în care pacienţii pur şi simplu să te urască, să zică faptul că îi omori, că le faci rău dându-le oxigen. Din păcate, ajungi la un moment dat în punctul în care spui că mai mult de atât nu mai am ce să le fac. Am avut pacienţi hipoxici, care nu aveau discernământ şi strigau să fie lăsaţi în pace. Îşi smulgeau branulele, scoteau măştile de pe faţă, ca să nu mai spun de injuriile adresate personalului medical”, mai spune rezidenta.
Citiți mai multe pe ziaruldeiasi.ro.