Primul autobuz electric Solaris a ieșit la stradă! Deocamdată, acesta se află în probe și circulă fără călători, cu scopul de a permite acomodarea conducătorilor auto cu noile vehicule și de a fi identificate toate aspectele tehnice necesare stabilirii modului în care autobuzele vor parcurge traseele în funcție de autonomia acumulatorilor.
În prezent, autovehiculul Solaris Urbino 12 se află pe traseele 36, 42 și 52. După încheierea acestei etape, va fi făcut publică și data de la care noile mijloace de transport vor putea fi folosite de către călători.
Recent, în Garajul Companiei de Transport Public Iași a intrat și cel de-al șaselea autobuz electric, acesta făcând parte din lotul de 20 de vehicule achiziționat de Primăria Municipiului Iași cu finanțare europeană.
Pe 15 aprilie 2021 primarul Mihai Chirica a semnat cu compania poloneză Solaris Bus & Coach un contract pentru furnizarea a 20 de autobuze electrice Solaris Urbino Electric nE12, șase stații de încărcare rapidă și 20 de stații de încărcare lentă. Valoarea totală a proiectului este de 66,7 milioane de lei, adică aproximativ 13,5 milioane de euro.
Primul autobuz electric Solaris a ieșit la stradă
Autobuzele Solaris Urbino Electric nE12 furnizate Iașului sunt de tip solo (nearticulate), cu planșeu jos (podea integral coborâtă), facilități pentru accesul persoanelor cu mobilitate redusă, caroserie CE, echipate tehnic pentru operarea în relief predominant deluros, cu aer condiționat, sisteme de monitorizare, faruri și iluminat LED.
Autobuzele au lungimea de 12 metri, lățimea de 2,55 metri și înălțimea de 3,3 metri, viteza maximă de 70 km / h, o autonomie de minim 66 de kilometri și capacitatea de 82 de pasageri, din care 30 pe scaune.
Cele 20 de autobuze electrice vor deservi rutele 28 (10 autobuze): Rond Dacia – Piața Alexandru cel Bun – str. Pantelimon Halipa – Podu Ros – Târgu Cucu – Bulevardul Independenței – Bulevardul Carol I – Rond Triumf și retur și 36 (10 autobuze): Rond Dacia – Gară – Piața Unirii / Piața Mihai Eminescu – Copou – Breazu și retur.
Finanțarea proiectului este asigurată prin Programul Operațional Regional (POR) 2014 – 2020, Axa prioritară 4.
Solaris este un producător puternic, recunoscut la nivel internațional, parte a CAF Group, fondat în 1996, cu peste 2.600 de angajați, peste 19.000 de vehicule vândute în 750 de orașe, din care 1.487 de vehicule în 2019, și peste 1.000 de autobuze electrice livrate în 86 de orașe din 18 țări.
Prin intermediul aceleiași linii europene de finanțare, Iașul va beneficia și de 24 de autobuze electrice de 10 metri, în valoare de 64,8 milioane de lei, de la SC BMC Truck&Bus SA.
Datorită fondurilor europene Municipiul Iași are deja 16 tramvaie PESA în valoare de 163 de milioane de lei și încă nouă dintr-un lot de 16 tramvaie Bozankaya în valoare de 168 de milioane de lei.
Astfel, grație fondurilor europene, Municipiul Iași va beneficia de 76 de mijloace de transport electrice, în valoare totală de aproximativ 462 de milioane de lei, respectiv circa 94 de milioane de euro!