La liceele din judeţul Iaşi, o oră va avea 55 de minute, iar pauza va fi de 5 minute.
Inspectorul General al ISJ, Genoveva Farcaş, a precizat că în timpul pauzelor, elevii nu se vor putea relaxa pe coridoare, accesul fiind rezervat exclusiv profesorilor care vor schimba clasele.
În licee şi gimnazii va putea fi introdus sistemul modular de predare.
De asemenea, profesorii nu vor mai putea merge cu catalogul la ore, absenţele şi notele urmând să fie consemnate în caietele personale ale cadrelor didactice.