Accident grav pe raza localității Liteni din comuna Belcești, județul Iași. Un tânăr de 23 de ani a pierdut controlul motocicletei și a întrat într-un stâlp. Din păcate, impactul a fost prea puternic, iar băiatul nu a supraviețuit.
Tatăl tânărului a venit într-un suflet la locul accidentului. A sunat la 112 și a cerut disperat ajutor. Până la venirea echipajului, s-a străduit să-i facă compresiuni toracice fiului său. Manevrele au fost continuate de personalul medical, însă, din păcate, fără succes, notează ziaruldeiasi.ro.
„A fost trimis elicopterul SMURD cu echipaj la fața locului. Echipajul l-a gasit pe pacient în stop cardiac din cauza traumei. Tatăl îi făcea compresiuni toracice. S-a continuat resuscitarea, dar, din păcate, fără răspuns”, a declarat Diana Cimpoeșu, coordonator SMURD Iași.