Mulţi oameni reclamă faptul că furnizorii de gaze naturale şi energie electrică îi anunţă că vor majora tarifele, chiar dacă preţul contractelor semnate este fix. Reprezentanţii Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie îi îndeamnă pe consumatorii care au primit astfel de informaţii să trimită sesizări pentru ca instituţia să declanşeze controale la furnizorii respectivi.
Deşi consumatorii au ales oferte cu preţ fix, furnizorii invocă anumite capitole din contracte referitoare la cazurile de forţă majoră şi consideră triplarea preţurilor pe bursă un astfel de caz particular. eprezentanţii ANRE spun însă că ofertele cu preţ fix nu pot fi schimbate pe durata derulării contractului, iar dacă în contract există alte prevederi ce influenţează acest preţ atunci furnizorul are o problemă, nu consumatorul, scrie rador.ro.
Zoltan Nagy Bege, vicepreşedintele ANRE: Dacă contractul are clauză în sensul căreia se poate modifica preţul, înseamnă că oferta nu a fost corelată cu contractul şi, din punctul meu de vedere, nu este o abordare corectă din partea furnizorilor, să nu spun cuvinte mai grave, cum ar fi ‘ofertă înşelătoare’. Un preţ fix este preţ fix pe întreaga perioadă a contractului.
În privinţa argumentelor invocate de furnizori, în speţă capitolul contractual referitor la cazurile de forţă majoră, vicepreşedintele ANRE spune că în acest moment nu există un astfel de caz pe piaţă.
Zoltan Nagy Bege: Care a fost forţa majoră care a dus la creşterea preţului? Nu ştiu de un eveniment în România care să fie catalogat forţă majoră şi să fi influenţat evoluţia preţurilor din piaţă.
Reprezentanţii ANRE spun că toţi consumatorii de energie şi gaze care primesc astfel de notificări din partea furnizorilor să depună sesizări către autoritate pentru ca reprezentanţii acesteia să înceapă controlul furnizorilor.