Un accident rutier soldat cu patru victime a avut loc duminică după amiază în localitatea Boreni, comuna Balş.
Două autoturisme s-au izbit violent. În urma incidentului persoanele implicate s-au ales cu politraumatisme, ele nu au fost însă încarcerate.
La locul evenimentului rutier a acţionat Secția de Pompieri Tg. Frumos cu o autospecială de intervenție și stingere, o autospecială de descarcerare și un echipaj de prim ajutor calificat.
Forțele de intervenție au fost suplimentate cu echipaje medicale de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean.
Poliţia efectuează cercetări suplimentare pentru a determina cine se face vinovat de producerea accidentului.