Săptămâna Patimilor i-a găsit pe unii ucraineni în centrul de refugiaţi din sediul Egros. În ziua 56 de război, dorul de casă se simte puternic printre aceştia, dar speranţa le rămâne în suflet. Vor să se întoarcă acasă, şi ţin legătura cu restul familiei, care a rămas în Ucraina, prin intermediul reţelelor de socializare. Veştile primite însă, parcă tot mai proaste de la o zi la alta, îi copleşesc.
În aceste zile, la centru se adăpostesc un număr 18 de persoane, unele dintre ele fiind acolo de cel puţin două săptămâni. Nu au unde să plece mai departe, aşa că rămân aici pentru o perioadă de timp pe care nici ei nu o cunosc încă. Acum este deschis doar etajul al II-lea al centrului de tranzit şi se găsesc majoritar femei. Forfota venirilor şi a plecărilor a încetat, iar acum se regăseşte liniştea.
Dorul de casă se transformă în speranţă
Printre refugiatele care se află de o perioadă mai îndelungată se numără şi Natalia. Aceasta a ajuns în Iaşi acum două săptămâni alături de mama sa. Natalia a fost manager de vânzări într-un hotel din Odesa. Spune că îşi iubea locul de muncă, colegii, şi mai ales interacţiunea cu turiştii. Colegii ei au plecat acolo unde aveau rude sau prieteni. „Sunt plecaţi prin Vest, în ţări precum Germania sau Franţa. Vorbim când apucăm pe internet. Mi-e dor de ei şi de munca mea”, spune Natalia, care se află în centru din data de 6 aprilie. Nu îşi doreşte să se stabilească în România deoarece speră ca în curând să se întoarcă la vechea ei viaţă. Printre lucrurile femeilor se îngrămădeşte şi pisica lor, blândă şi prietenoasă. Reacţionează imediat la sunetele puternice, dar mama Nataliei explică că s-a obişnuit aşa de când auzea bombardamentele. Cele două femei îşi doresc să meargă în noaptea de Înviere la slujba de la Catedrala Mitropolitană. Spun că acasă obişnuiau să facă o masă mare, cu de toate, dar în acest an sunt fericite că au un loc liniştit unde să stea.
Refugiaţii nu şi-au lăsat animalele de companie în urmă
O tânără îşi ţine câinele în braţe şi priveşte în gol. Liniştea încăperii şi dezmierdările fetei îl fac pe acesta să adoarmă în braţele ei. Lângă cei doi, o femeie vorbeşte la telefon. În urmă cu două săptămâni, femeia a plecat alături de Iana, fiica ei, din oraşul Nicolaev. Înainte de război, Tania era vânzătoare la un magazin de peşte, iar Iana, elevă în clasa a IX-a la un liceu din oraş. Au plecat doar ele două, alături de câinele lor, Taifun. Tania spune că a fost primită în cele mai bune condiţii şi este recunoscătoare pentru tot ce i s-a oferit. „Ne-au primit atât de bine, toţi oamenii ne vorbesc frumos, mereu ne întreabă dacă avem nevoie de ceva. Suntem atât de recunoscătoare pentru tot binele primit aici” , spune Tania.
Femeia povesteşte cum acasă au rămas soţul ei şi pisica familiei, deşi ar fi vrut să vină şi ei în România. Râde când spune că a încercat să ia ambele animale, dar „câinele şi pisica nu se înţeleg.” Niciuna dintre ele nu vorbeşte limba engleză, dar şi-ar dori ca măcar tânăra de 16 ani să înceapă acum să înveţe. Iana povesteşte cum acasă situaţia nu este deloc bună, şi se teme că locuinţa lor va fi distrusă. Nicolaev, oraşul lor, este bombardat zilnic de ruşi.
Cititi mai multe pe ziaruldeiasi.ro