Cel puţin 600 de persoane au fost ucise şi peste 2.000 rănite ieri în Israel şi Fâşia Gaza, iar zeci de civili israelieni au fost luaţi ostatici după ce gruparea teroristă Hamas, sprijinită de o altă organizaţie teroristă din zonă, Jihadul Islamic, a lansat un atac-surpriză asupra Israelului.
Este cea mai sofisticată operaţiune din istoria Hamasului şi, totodată, cel mai sângeros atac lansat asupra Israelului după războiul de Yom Kippur, din 1973, când ţara a fost atacată prin surprindere de Siria şi Egipt; de altfel, în urmă cu două zile au fost marcaţi 50 de ani de la declanşarea acelui conflict.
Teroriştii au lansat mii de rachete asupra Israelului şi au trecut graniţa prin aer, pe mare şi terestru, după ce au spart bariera de la frontieră, care până ieri era considerată una dintre cele mai bine păzite din lume.
Israelul a răspuns cu lovituri aeriene în Gaza şi mobilizarea rezerviştilor, iar premierul Benjamin Netanyahu a spus că ţara sa e în război şi a promis răzbunare.
Cea mai neagră zi din istoria Israelului e departe de a-şi fi epuizat ororile. După eşecul lamentabil al serviciilor israeliene de informaţii, de prevenire a atacului cu rachete al organizaţiei Hamas, după ce armata israeliană a întârziat nejustificat să intervină în zonele de conflict din sudul ţării, unde multe localităţi au /…/ sub controlul Hamasului, datele încă fluide indică cel puţin 300 de cetăţeni israelieni ucişi, peste 1.500 răniţi, mulţi aflaţi în stare critică şi zeci de persoane răpite în Fâşia Gaza, civili şi militari.
Pe de altă parte, aviaţia militară israeliană a atacat în Fâşia Gaza obiective ale organizaţiei Hamas, inclusiv blocuri de locuinţe ale liderilor organizaţiei; cel puţin 300 de palestinieni au fost ucişi.
Premierul Benjamin Netanyahu, care a convocat abia la prânz cabinetul de securitate al ţării, a ieşit cu două declaraţii în faţa publicului israelian, subliniind că Israelul se află în război cu organizaţia Hamas şi că aceasta va plăti un preţ imens pentru atacarea ţării. Şcolile vor rămâne închise în Israel pe tot parcursul zilei.