Mai mulţi muncitori care au mers să mănânce la cantina unde iau prânzul de obicei au avut parte de o masă neobişnuită.
Unul din muncitorii din Cugir, județul Alba, spune că a găsit viermi în garnitura de cartofi prăjiți și a cerut explicații la bucătărie.
Oamenii au făcut plângere la cantina respectivă, dar și la DSP Alba, însă reacția inspectorilor DSP a fost că unitatea este curată, doar cu cartofii ambalați ar fi fost probleme.
La rândul lor, reprezentanții DSP Alba au mers în control, iar vineri au transmis că la cantina operatorului economic din Cugir produsele alimentare sunt în termen de valabilitate și depozitate corespunzător.
„Pozele apărute în mediul public nu au fost făcute în cantina operatorului economic, ci în altă locație.
Întrucât au fost sesizate probleme referitoare la un sortiment alimentar (cartofi), întreaga cantitate din stoc a fost retrasă de la preparare din data de 20 ianuarie 2022.
Unitatea este curată, dotată cu substanțe dezinfectante, personalul cu echipament sanitar complet de protecție”, au transmis reprezentanții DSP Alba.
Nu au fost aplicate sancțiuni contravenționale la această cantină.
În fața explicațiilor DSP Alba, muncitorii s-au amuzat de întreaga situație și au spus că „toată noaptea au spălat și dezinfectat cantina”, iar despre faptul că fotografia cu cartofii cu viermi ar fi fost făcută în altă locație, aceștia spun că, într-adevăr, oamenii merg cu caserola cu mâncare în secție.
Sursa: Antena3