Pentru sezonul 2020-2021, Ministerul Sănătăţii a achiziţionat 3 milioane de doze de vaccin gripal, o cantitate dublă faţă de anul trecut, în vederea imunizării unui număr cât mai mare de persoane cu risc ridicat de îmbolnăvire. Repartiţia dozelor de vaccin către direcţiile de sănătate publică se va face în mai multe etape, la fel ca în anii trecuţi.
Prin urmare, Ministerul Sănătăţii a distribuit Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi prima tranşă ce constă în 15.600 de doze, acestea urmând a fi livrate cabinetelor medicilor de familie şi unităţilor sanitare în vederea începerii imunizărilor. Restul dozelor de vaccin vor fi distribuite la jumătatea lunii octombrie şi în luna noiembrie pentru continuarea vaccinării antigripale gratuite a populaţiei la risc.
„Deşi în această perioadă ne focusăm acţiunile în lupta cu noul coronavirus, anul acesta am reuşit distribuţia din timp, fără sincope de aprovizionare, a vaccinului gripal pentru demararea imunizării. Avem posibilitatea creşterii cantităţii de vaccin până la 4 milioane de doze, în funcţie de evoluţia epidemiologică şi cerere”, a declarat ministrul Sănătăţii, Nelu Tătatru.
În cadrul campaniei de vaccinare gratuită a Ministerului Sănătăţii vor fi imunizate, cu prioritate, persoanele cu varsta peste 65 de ani, cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical, precum şi gravide, conform recomandărilor OMS şi ECDC.
Ca în fiecare an, campania Ministerului Sănătăţii se va derula prin cabinetele medicilor de familie şi în unităţile sanitare cu paturi.
Având în vedere situaţia epidemiologică, Ministerul Sănătăţii recomandă populaţiei care nu intră în categoria de risc ridicat de îmbolnăvire să achiziţioneze vaccinul în vederea imunizării. De asemenea, MS solicită unităţilor farmaceutice să se aprovizioneze din timp cu vaccin gripal.
Mai mult, respectarea regulilor de igienă reprezintă o regulă esenţială pentru prevenirea îmbolnăvirilor.