Asociația Umanitară Tadeu în parteneriat cu Biserica „Sfântul Dumitru-Poștă” organizează în zilele de 2 și 3 noiembrie 2019 cea de-a treia ediție a evenimentului caritabil „Arte pentru carte”, găzduit de Universitatea Ecologică din București, Str. Franceză nr. 22, Sector 3, București.
Fondurile obținute în urma acestui eveniment caritabil vor fi folosite în scopul acordării unor burse lunare pentru cinci copii merituoși de la sate, pe toată durata anului școlar.
Printre invitații din cadrul evenimentului:
– Ansamblul de dansuri populare „Muguraşii Poienarilor” al Căminului Cultural din Poienarii Burchii;
– Vasilică Bordianu;
– Opera Alternativă;
– Călin Costache;
– Manuela Mocanu;
– Random Band.
Vă așteptăm cu multe alte surprize: teatru de păpuși, ateliere interactive, preparate culinare inedite și fel de fel de produse confecționate manual (tablouri, semne de carte, sacoșe, șorțuri, săpunuri naturale, accesorii).
Sperăm să puteți fi alături de noi!
PROGRAM MOMENTE ARTISTICE
Sâmbătă (12:00-20:00)
13:00 – Lansare de carte „Grădina cu visuri împlinite” și popas în colțul cu flori poznașe, Ramona Florentina Fugaciu
14:00 – Spectacol dans modern, Laura Andrei
15:00 – Opera Alternativă
16:00 –Program de chansonette, Călin Costache
17:00 – Ansamblul de dansuri populare „MUGURAȘII POIENARILOR”
18:00 – Random Band
Duminică (12:00-19:00)
Sonorizare Pavel Stoica
12:00 Goga Ioana Valentina (beneficiară a sprijunului financiar lunar oferit în cadrul Programului „Burse pentru elevi merituoși”)
Preda Izabela Maria
13:00 Teatrul de păpuși „Licurici”
14:00 Vasilică Bordianu
15:00 Spectacol dans modern, Laura Andrei
15:30 Corul Dimitrios al Bisericii „Sfântul Dumitru-Poștă”
16:00 Program de chansonette, Călin Costache
17:00 Jazz, Manuela Mocanu
18:00 Karaoke
Ateliere interactive
-atelier de împletit părul
-atelier de lânărit
-atelier de olărit
-atelier de pictură
Asociația Umanitară Tadeu este o organizație neguvernamentală înființată în anul 2017, care are ca scop îmbunătăţirea calităţii vieţii persoanelor defavorizate prin suport material/financiar, informare, asistenţă socială, suport psihologic, consiliere spirituală;.
Programele noastre sunt destinate familiilor lipsite de posibilități, copiilor aflați în situație de risc de abandon școlar și persoanelor care se află în dificultate.
Cei cinci copii selectați pentru a primi burse lunare pe perioada anului școlar 2019-2020 sunt:
Valentina este elevă în clasa a VI-a și se remarcă prin situația foarte bună la învățătură. A obținut de asemenea rezultate deosebite la concursuri interjudețene și naționale atât ca solistă vocală cât și ca membră a Grupului vocal-instrumental Fluierașii de la Beuca.
Valentina muncește zi de zi pentru a își îndeplini visul, acela de a deveni o stea a muzicii populare românești.
Cadrele didactice o descriu pe Andreea, elevă în clasa a V-a, ca fiind spiritul cel mai voluntar al clasei.
Ea este întotdeauna implicată în toate activitățile școlii.
A obținut rezultate foarte bune la învățătură, este preocupată de nou, avidă de cunoaștere și dornică să își îmbogățească relația cu colegii. Și acasă, Andreea este foarte activă având grijă de cei doi frați mai mici.
Denisa, elevă în clasa a VI-a, a obținut rezultate foarte bune la învățătură, dorește întotdeauna să se autodepășească și prezintă talent în domeniul muzical.
În cadrul colectivului, colegii i-au acordat încredere, numind-o șefa clasei pentru că mereu preia inițiativa și reușește să îi mobilizeze în diferite activități.
„Prezentă tot timpul în biserică și hăruită de Dumnezeu cu o voce deosebită.” Așa este descrisă Denisa de părintele Constantin Clapa din localitatea Năeni, județul Buzău.
Despre Diana am aflat că provine dintr-o familie modestă, dar cu o conduită morală desăvârșită. Este elevă în clasa a VII-a și îi place foarte mult să picteze și să facă desene în creion. Aparține unei familii modeste, mai are un frate student, mama este casnică, tatăl fiind unicul întreținător al familiei.
Adriana este elevă în clasa a VIII-a și, cu toate că a fost nevoită să lipsească de la școală pentru a munci, a obținut rezultate bune la învățătură.
Bunica din partea tatălui, persoana care se ocupă de creșterea Adrianei și a celorlalți 2 frați, reușește cu greu să acopere cheltuielile obișnuite. Resursele financiare ale familiei sunt limitate și provin în mare parte din activități lucrative zilnice la câmp sau în anumite gospodării.
La cele două ediții anterioare ale evenimentului caritabil „Arte pentru carte”, alți 7 copii au primit burse lunare oferite din donațiile participanților:
-Mihai, un băiat dintr-o familie modestă, isteț, ambițios şi atent,pasionat de informatică;
-Maria-Cristina, o fetiță ce suferă de o malformație a coloanei vertebrale și este crescută de mama și bunica sa;
-Mauro, un mic pictor de care are grijă bunica sa;
-Florentina, o fetiță care suferă de diplegie spastică (paralizie cerebrală); deși urmează un program de recuperare zilnic, nu lipsește niciodată de la școală;
-Izabela, sora Florentinei, o tânără care și-a propus să devină kinetoterapeut pentru a o ajuta pe sora sa;
-Valentina,o fetiță care a avut de înfruntat o boală cruntă (cancer) și care e dornică să își continue pasiunile (handbal, dans și tenis).
-Denis, un băiețel care merge cu bucurie la școală în fiecare zi, își ajută tatăl și bunica la gospodărie și este băiat de altar la biserică, dorindu-și să devină preot.
sursa comunicat remis de către Asociația Umanitara Tadeu București, Sector 3, Str. Horbotei, Nr. 1 Telefon: 0 730 455 294 E-mail: office@asociatiatadeu.com , www.asociatiatadeu.com