Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a respins prin vot proiectul bugetului Capitalei pe anul 2021. Marți seara, USR-PLUS a cerut primarului să îl retragă, pentru că nu este ,,realist”. Astfel, Proiectul bugetului Capitalei a fost respins miercuri, în şedinţa Consiliului General, înregistrându-se 17 voturi ”pentru”, 22 ”împotrivă” şi 14 abţineri, potrivit News.ro.
„E o zi foarte importantă, ziua votării bugetului. De la începutul acestui mandat am făcut eforturi uriaşe să ţinem la linia de plutire Primăria şi instituţiile din subordine care au fost din punct de vedere financiar planificate greşit. Am găsit facturi neplătite de la începutul anului 2019, am reuşit, acum odată cu votarea bugetului putem să trecem la faza următoare, la începerea investiţiei”, a transmis primarul Capitalei, la începutul şedinţei destinate dezbaterii bugetului.
Reprezentanţi din CGMB susţin că dacă problemna bugetului nu se rezolvă în timp util, Primăria Municipiului Bucureşti riscă să intre în incapacitate de plată.