Trafic intens la punctele de trecere a frontierei! Peste 1,5 milioane de personae, cetateni romani si straini, au tranzitat punctele de frontier in perioada 12 – 15 august. Cea mai tranzitata frontiera a fost cea cu Ungaria. Cei de la Inspectoratul General al Politiei de Frontiera au mai precizat ca de la inceputul razboiului, aproape doua milioane de ucraineni au intrat in Romania. https://youtu.be/Sc80p-1EDLY
Trending
- Înălțarea Sfintei Cruci 2026: Zi de post aspru și rânduieli speciale la 14 septembrie
- Războiul din Ucraina: Apelul lui Trump privind combustibilul, atac asupra unui tren spre Polonia și premieră pe Marea Neagră
- Amenzi de până la 20.000 de lei pentru terenurile necurățate de ambrozie
- Accident grav cu șase victime la Gornești. Două persoane au murit, iar un minor a ajuns la spital
- Suceava: O mașină a intrat într-un stâlp. O persoană a fost spitalizată
- Despre clubul de fotbal și nu numai
- Cum se dezvoltă comuna Mircești
- Moldova, în UE cu drepturi depline, fără „jumătăți de măsură”. Interviu IPN cu Daniel Vodă

