128 de copii de la unități de învățământ preuniversitar din județul Neamț au participat la cea de-a doua etapă a concursului „Cu viata mea apar viata”. Elevii au susținut atât probe scrise, cât și unele practice, în cadrul celor din urmă învățând să transporte un pacient cu targă. Concursul este organizat de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență și Inspectoratul Școlar Județean Neamț.
Trending
- Despre clubul de fotbal și nu numai
- Cum se dezvoltă comuna Mircești
- Moldova, în UE cu drepturi depline, fără „jumătăți de măsură”. Interviu IPN cu Daniel Vodă
- Bărbat din Cașin, reținut pentru falsificarea unor documente. 5.500 de euro, ridicați de polițiști
- USV Iași încheie admiterea de toamnă cu toate locurile ocupate
- Bătrân de 79 de ani, lovit pe trotuar la Pașcani de o femeie aflată într-un cărucior electric
- Ilie Bolojan propune un guvern de tranziție cu miniștri tehnocrați
- 9/11 – după 25 de ani

