Cetățenii din Moinești se pot bucura, în parcul Orizont de pe dealul Osoiu din oraș, de unica pistă modulară pumptrack din Moldova și printre puținele din țară.
Dotarea Parcului Orizont cu o astfel de pistă se datorează Consiliului Județean Bacău, care a aprobat finanțarea programului sportiv „Creșterea performanțelor ciclismului juvenil cu dezvoltarea mijloacelor de antrenament în aer liber”, în valoare de aproximativ 175.000 lei, în timp ce contribuția Clubului Sportiv Municipal Moinești a fost de aproximativ 25.600 lei, scrie ziaruldebacau.ro.
„Folosirea unei piste pumptrack este o metodă excelentă de antrenament, coordonare motorie și îmbunătățire a echilibrului pentru iubitorii de biciclete, trotinete, scutere, skateboarduri, longboarduri, inclusiv role. Pista modulară este fabricată în Cehia din fibră de sticlă și comercializată de Compania ZAROX Pumpyard din Târgu Mureș”, au transmis reprezentanții primăriei Moinești.