O tragedie a fost evitată la limită în Dorohoi, unde, după o ceartă conjugală, o femeie a sărit de la etajul 1 al apartamentului apoi a suferit şi un accident rutier, potrivit DorohoiNews.
Incident grav în Dorohoi, în noaptea de joi spre vineri. După o ceartă conjugală, o femeie a sărit de la geamul apartamentului, apoi s-a urcat la volan, însă a pierdut controlul maşinii şi s-a răsturnat.
La intersecția drumului național cu drumul DJ293, care duce spre comuna George Enescu, femeia de 38 de ani a pierdut controlul volanului, a intrat cu maşina într-un mal de pamânt și apoi s-a răsturnat. În urma impactului, șoferița a suferit mai multe răni și a fost transportată la Spitalul Municipal Dorohoi.
La fața locului s-au mai deplasat două echipaje de poliție, care au demarat cercetările pentru stabilirea cauzelor exacte ale procucerii accidentului și aplicarea măsurilor procedurale. Șoferiței i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, potrivit sursei citate.