Un grav accident de circulaţie, cu şapte răniţi, s-a produs, în cursul zilei de marţi, în judeţul Vaslui.
Primele informaţii arată că două maşini s-au ciocnit frontal, după ce unul dintre şoferi ar fi adormit la volan şi ar fi pătruns cu maşina pe contrasens.
Autorităţile locale au intervenit cu mai multe ambulanţe la faţa locului.
Una dintre victime a fost rănită mai grav şi transportată cu un elicopter SMURD la spital, în timp ce ceilalţi şase răniţi au fost transportaţi la spital cu diferite ambulanţe.