Premierul Ludovic Orban a anunţat că analizează mai multe măsuri pentru evitarea aglomeraţiei în zonele aglomerate, una dintre ele fiind posibilitatea de a impune purtarea măştii în astfel de spaţii, chiar dacă sunt în aer liber, relatează mediafax.ro
„Există mai multe măsuri în analiză – limitarea programului pentru terase, pentru cluburi, respectarea regulilor de distanţare socială pe plaje, că e foarte greu de identificat dacă un grup de persoane reprezintă o familie sau nu, iar atunci putem impune respectarea regulilor de distanţare pentru toţi cei care sunt pe plajă. De asemenea, am avut discuţii cu mai mulţi prefecţi, mai mulţi reprezentanţi din comitetele judeţene pentru stuaţii de urgenţă care ne-au spus că sunt locuri chiar şi în aer liber, de exemplu o piaţă sau o faleză, unde, din cauza aglomeraţiei, există risc de răspândire şi discutăm şi posibilitatea de a impune purtarea măştii în astfel de spaţii foarte aglomerate”, a declarat Ludovic Orban, întrebat care sunt măsurile care vor fi luatre pentru evitarea aglomeraţiei pe litoral.
El a ţinut să mai precizeze pus că măsurile prezentate sunt în analiză şi că nu s-a luat o decizie.
„Încercăm să luăm măsuri punctuale care să reducă riscul de răspândire în posibile zone cu risc mare de răspândire”, a adăugat şeful Executivului.