Minunea s-a produs și în acest an. Cu puțin timp în urmă, la Ierusalim, deasupra mormântului lui Iisus, a pogorât Focul Haric!
Lumina Sfântă de la Mormântul lui Iisus Hristos s-a aprins sâmbătă, puţin înainte de ora 14:00, aceasta fiind considerată cea mai evidentă dintre minunile creştine care se petrec în Biserica Ortodoxă. Lumina a fost împărţită mulţimii de credincioşi.
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă de părintele arhimandrit Teofil Anăsătosoaie, superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte. Apoi va fi distribuită la Aeroportul Internaţional Otopeni delegaţiilor eparhiilor Patriarhiei Române.
Ritualul aprinderii focului sfânt este considerat miraculos şi are o tradiţie de peste un mileniu. Patriarhul Ierusalimului intră în capela în care se află mormântul lui Iisus Hristos, cu 33 de lumânări neaprinse în mâini. Este un număr biblic, ce simbolizează vârsta pe care o avea Mântuitorul când a fost răstignit.