Un deal împădurit din regiunea elenă Attica a fost cuprins de flăcări uriașe în doar câteva zeci de minute. Este zona în care acționează și pompierii români, care încearcă acum să limiteze extinderea flăcărilor. O coloană imensă de fum s-a ridicat deasupra zonei, iar vegetația arde cu flacără deschisă. Mai multe localități au fost evacuate.
Flăcările înalte de câțiva metri s-au extins în doar jumătate de oră pe un versant întreg. Vântul bate cu putere și direcționează focul spre zonele locuite. Fumul a cuprins zona, iar aerul este greu de respirat, relatează Vali Stan, jurnalist Digi24.
Drumurile din zonă au fost închise, pentru a permite pompierilor să acționeze. Zeci de autospeciale au fost trimise în zonă.
Intervenția este însă dificilă, iar din cauza flăcărilor uriașe nu pot fi folosite avioane sau elicoptere. Acestea intervin pentru a arunca apă peste casele care nu au fost cuprinse încă de flăcări.
Zona este sub alertă de gradul 5, cel mai ridicat.
Satele din jur au fost evacuate. Unii oameni au plecat doar cu hainele pe care le aveau pe ei. Alții aveau deja bagajele făcute, de teama unor noi incendii.
142 de pompieri români au plecat vineri într-o nouă misiune în Grecia. Ei acționează timp de 10 zile în provincia Attica de lângă Atena.
Printre aceștia sunt și pompieri care au participat la stingerea incendiilor pe insula Evia. Ei au fost lăudați de presa elenă pentru rapiditatea și experiența lor.
„Pompierii români care au venit în țara noastră pentru a se lupta cu focul par să provină de pe o altă planetă. Viteza, organizarea, meticulozitatea și reflexele instinctive sunt uimitoare”, a scris presa locală.
Sursa: DiGi24
Citește și România trimite alţi 142 de pompieri în Grecia pentru a ajuta la stingerea incendiilor
Premierul Florin Cîţu a anunţat că un nou modul de intervenţie, din care fac parte 142 de pompieri, va pleca vineri în Grecia pentru a ajuta la stingerea incendiilor de pădure.
Grecia are nevoie din nou de ajutor! L-am informat pe preşedintele Klaus Iohannis şi am decis, împreună cu ministrul de Interne, să trimitem 142 de pompieri salvatori care să îi ajute pe greci să stingă incendiile de pădure. Misiunea pompierilor noştri va începe mâine! Mult succes, vă aşteptăm cu bine acasă!”, a anunțat premierul, joi seară, pe pagina sa de facebook.