Meteorologii au emis, luni, avertizări cod roşu de vijelii pentru mai multe localităţi din judeţele Galaţi, Vrancea şi Iaşi.
Potrivit ANM, până la ora 17.15, este cod roşu în judeţul Galaţi, localităţile Nicoreşti, Buciumeni, Poiana, dar şi în localităţi din judeţele Vrancea şi Iaşi.
În Iaşi sunt vizate localităţile Popricani, Şipote, Vlădeni, Victoria, Probota, Ţigănăşi, Rediu, Trifeşti, Gropniţa, Movileni, Roşcani.
În Vrancea sunt vizate Mărăşeşti, Panciu, Odobeşti, Vidra, Păuneşti, Ţifeşti, Boloteşti, Coteşti, Garoafa, Jariştea, Moviliţa, Străoane, Pufeşti, Mera, Vârteşcoiu, Fitioneşti, Goleşti, Gura Caliţei, Poiana Cristei, Cârligele, Câmpineanca, Reghiu, Andreiaşu de Jos, Broşteni.
”Se vor semnala: local – vijelie puternică cu rafale de peste 90…100 km/h, grindină de medii şi mari dimensiuni, frecvente descărcări electrice, averse ce vor cumula peste 25…35 l/mp”, a transmis ANM.
”Se vor semnala : vijelie puternică cu rafale de peste 100…120 km/h, grindină de mari dimensiuni, frecvente descărcări electrice, averse ce vor cumula peste 25…35 l/mp”, a transmis ANM.