Autor: Geo

Cadrele medicale de la Spitalul „Dr. C.I. Parhon” din Iaşi sunt îngrijorate de situaţia dializei hepatice: în ciuda faptului că au fost primii în ţară care au realizat aceste proceduri acum două decenii, în prezent, din cauza reglementărilor în vigoare, sunt obligaţi să trimită pacienţii care necesită tratament de urgenţă la Bucureşti cu elicopterul. În ciuda faptului că unitatea medicală este acreditată de către Ministerul Sănătății pentru efectuarea acestor proceduri, legislația și birocrația nu permit în mod normal desfășurarea lor în cadrul acestei unități. Spitalul „Dr. C.I. Parhon” este singurul spital din Iași și din întreaga regiune a Moldovei inclus…

Read More

România nu merge la Eurovision 2024 pentru că TVR a anunțat că nu are bani pentru competiția din Suedia, dar vom fi reprezentați prin românii de peste Prut. Natalia Barbu a câștigat sâmbătă finala Eurovision Song Contest și merge la Malmo.  Natalia Barbu a câştigat Finala Naţională Eurovision Song Contest 2024. Ea va reprezenta Republica Moldova la concursul internaţional, care se va desfăşura în luna mai la Malmo, cu piesa „In the middle”, informează newsmaker.md, citat de Obiectiv de Suceava. Reprezentanta Republicii Moldova va urca pe scena de la Malmo în prima semifinală din 7 mai. În finala naţională, organizată de…

Read More

Un accident rutier a avut loc duminică seară pe raza comunei Miroslava, în satul Uricani. Un copil a fost acroșat de un autoturism în timp ce acesta încerca să traverseze strada. Șoferul mașinii care l-a izbit pe minor a fost testat cu etilotest, rezultatul fiind negativ. Din spusele martorilor, copilul alerga și a ajuns în stradă. Acesta a încercat să traverseze, nu s-a asigurat și a fost acroșat de un autoturism. Citiți și Trei minore dintr-un centru al Protecției Copilului, violate de cinci bărbați din Vaslui. Uneori erau plătite Starea copilului nu a fost gravă și a fost transportat la…

Read More

Cinci bărbați din Vaslui cu vârste cuprinse între 32 și 38 de ani, arestați pentru fapte oribile. Sunt acuzați că au violat trei fete dintr-un centru al Protecției Copilului. Un al șaselea individ a fost plasat sub control judiciar. Cazul a fost dezvăluit de angajații centrului, care au sesizat poliția în noiembrie anul trecut. Datele din anchetă arată că victimele adolescente cu vârste între 13 și 15 ani ar fi fost contactate pe rețelele sociale, scrie stirileprotv.ro. Cei șase suspecți le-ar fi propus să se întâlnească și, profitând de naivitatea fetelor au întreținut raporturi sexuale cu ele de mai multe…

Read More

Luni, 19 februarie, de Ziua Națională Constantin Brâncuși, începând cu ora 11.00, la sediul Ateneului Național din Iași, vă invităm la conferința de inaugurare a celei de-a IV-a ediții a proiectului „Luna Sculptorilor Români”. Cel mai amplu proiect, la nivel național, dedicat sculpturii contemporane autohtone, se va desfășura la Iași în perioada 19 februarie-19 martie 2024, realizat de Ateneul Național din Iași. Luna Sculptorilor Români (LSR), ediția a IV-a, aduce publicului ieșean, timp de o lună, peste 350 de opere de artă, cu o valoare de peste 1.000.000 de euro, ce poartă semnătura a 113 autori din perioada modernă și…

Read More

Ceaţa densă şi neatenţia au făcut ca două autoturisme să se ciocnească seara trecută în Suceava. În urma impactului, maşinile, în care se aflau patru persoane, au ieşit în afara părţii carosabile.  Citiți și Femeie din Neamț, salvată după ce a căzut la 10 metri adâncime într-o fântână Mai multe echipaje de salvare au ajuns la faţa locului pentru a acorda îngrijiri medicale victimelor. Toţi cei implicaţi în eveniment au fost răniţi uşor, însă au refuzat transportul la spital, scrie observatornews.ro.

Read More

O femeie care sâmbătă după amiază a căzut la 10 metri adâncime, într-o fântână foarte îngustă, a fost salvată de către pompieri, ea a fost scoasă conştient şi transportată la spital. Incidentul a avut loc sâmbătă după amiază, cu puţin înaintea orei 16:00, în comuna Ghindăoani din judeţul Neamţ. La faţa locului au intervenit pompierii de la Detaşamentul Târgu Neamţ, dar şi coluntarii de la Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Ghindăoani şi un echipaj de la ambulanţa din Târgu Neamţ, scrie news.ro. Citiți și O femeie a leșinat în curtea UPU Iași după ce a coborât din taxi. De…

Read More

O femeie în vârstă de 59 de ani din cartieru Galata, a optat pentru un taxi pentru a ajunge la spital, în loc să solicite o ambulanță, pentru a nu deranja. Cu toate acestea, simptomele simple de jenă în piept ascundeau afecțiuni mult mai grave. În curtea spitalului a suferit o sincopă și a fracturat maleola dreaptă. Echipa de gardă din Unitatea de Primiri Urgențe a preluat-o prompt, a efectuat investigațiile necesare și a inițiat tratamentul. „Pacienta prezintă tromboembolism pulmonar masiv bilateral – o afecțiune gravă ce poate duce la stop cardiorespirator. În prezent se află în stare stabilă, conștientă…

Read More

Secția de pompieri Huși a intervenit ieri cu două autospeciale și echipaje specializate pentru evacuarea și salvarea unei persoane căzute într-o piscină din municipiul Huși. La fața locului a intervenit și o ambulanță aparținând SAJ Vaslui. Pompierii militari au ajuns la fața locului și au găsit căzut într-o piscină un bărbat în vârstă de aproximativ 75 ani. Bărbatul căzut în piscină s-a aflat în stare de inconștiență. După efectuarea protocolului de resuscitare, corpul victimei nu a răspuns manevrelor efectuate, personalul ambulanței SAJ Vaslui fiind nevoit să declare decesul bărbatului. Citiți și Un traficant de droguri din oraşul Iaşi, prins după…

Read More

Un traficant de droguri, care acţiona pe raza municipiului Iaşi, a fost prins de oamenii legii după ce a fost agresat de rudele unui client de-al său, se arată într-un comunicat de presă transmis, vineri, de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT). Potrivit sursei citate, individul încerca, în cursul zilei de miercuri, să vândă 30 de grame de cannabis unei alte persoane, însă în momentul tranzacţiei au intervenit rudele cumpărătorului. „Pe parcursul interacţiunii cu persoana care intenţiona să cumpere, mai multe rude ale acestuia din urmă ar fi intervenit şi l-ar fi agresat fizic pe…

Read More