Autor: admin

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat, marţi, că sunt peste 233 de semnături pentru moţiunea de cenzură împotriva Guvernului, care, cel mai probabil, va fi depusă luni. „Negocierile se vor finaliza în jurul zilei de joi, cam până la ora 12.00 – 13.00 avem programate întâlniri, şi vom fi pregătiţi să anunţăm oficial rezultatul acestor discuţii. Mai avem negocieri programate cu parlamentari individuali. (…) Mai sunt câteva semnături de obţinut din zona respectivă. (…) Astăzi sunt şi mai optimist decât ieri. Am trecut de 233 de semnături. (…) Cel mai probabil, moţiunea va fi depusă luni. Cel mai probabil se…

Read More

Transportul public din Municipiul Iași este tot mai aproape de modernizare. Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a deschis luni, 23 septembrie, ofertele depuse la licitația de livrare de autobuze electrice pentru patru unități administrativ-teritoriale din țară, printre acestea numărându-se și Municipiul Iași. Concret, licitația a vizat achiziția a 70 de autobuze electrice cu lungimea de 10 metri pentru Municipiul Iaşi (24 de autobuze, șapte stații de încărcare rapidă și 24 de stații de încărcare lentă – 54,5 milioane lei), Județul Neamţ (21 autobuze – 48,1 milioane lei), Municipiul Târgu Mureş (15 autobuze – 34,4 milioane lei) şi Municipiul Tulcea…

Read More

Primarul Mihai Chirica a anunțat lansarea primelor licitații în vederea realizării a cinci noi creșe. Este vorba despre contractarea serviciilor de proiectare pentru acestea. Licitația va avea o prevedere bugetară de 450.000 lei, iar firma câștigătoare va avea la dispoziție trei luni pentru a livra un proiect tip, modular, structurat pe module de patru, șase și opt săli de grupă, în funcție de suprafața de teren disponibilă, precum și alte studii și avize. „Documentația se află în stare avansată. Am identificat amplasamente libere pe bulevardul Tudor Vladimirescu, șoseaua Iași – Voinești, de fapt un spațiu pe care noi îl deținem…

Read More

Municipalitatea va realiza Centrul multifuncțional din zona Cicoarei cu ajutorul fondurilor europene. Anunțul a fost făcut de către primarul Mihai Chirica, într-o conferință de presă. Valoarea totală a proiectului este de 16.846.646,85 lei, fără TVA, finanțarea urmând a se realiza prin intermediul Programului Operaţional Regional – Axa 4. „A fost finalizată evaluarea tehnică și financiară a proiectului «Proiect integrat de regenerare urbana si sociala în zona Cicoarei – Centrul multifunctional Cicoarei». Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est ne-a informat că acesta a obținut 76 de puncte, față de minimul necesar de 70 de puncte, ceea ce înseamnă că proiectul intră în…

Read More

Începutul de toamnă aduce în Iaşi finalizarea unui proiect foarte bine primit de comunitatea de tineri amatori de sporturi extreme. Miercuri, 25 septembrie, ora 11.00, se redeschide Skate Park-ul din Parcul Expoziției din Iași. Inițiativa de modernizare a fost posibilă prin Fondul SKATE PARK, cu sprijinul financiar al Lidl, și a fost implementată de FUNDAȚIA COMUNITARĂ IAȘI, în parteneriat cu PRIMĂRIA MUNICIPIULUI IAȘI. Noul parc cu rampe de skateboarding este rezultatul unei competiții de proiecte din anul 2018, în care designeri, arhitecți, artiști și pasionați de sporturi extreme și-au înscris soluțiile de modernizare a skate park-ului din Iași. În concurs…

Read More

Reprezentanţii Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Vaslui au anunţat, marţi, că a fost confirmat un focar de pestă porcină africană într-o exploataţie comercială din oraşul Murgeni. ‘În conformitate cu Buletinul de Analiză nr. 15706/ 24.09.2019 emis de IDSA Bucureşti, a fost confirmat un focar de pestă porcină africană într-o exploataţie comercială de porcine la îngrăşat din judeţul Vaslui, cu un efectiv de 1.998 capete. DSVSA Vaslui a notificat toate instituţiile care fac parte din Centrul Local de Combatere a Bolilor şi a întreprins toate măsurile ce se impun în confirmarea unui focar de pestă porcină africană într-o…

Read More

Un copil de 11 ani din oraşul vasluian Negreşti a murit ieri după ce s-a electrocutat. Potrivit primelor informaţii, acesta se afla împreună cu un frate mai mare, iar incidentul s-a petrecut după ce s-a urcat pe un stâlp de electricitate. Două echipaje medicale din cadrul SMURD au intervenit pentru salvarea acestuia, însă după o serie de manevre de resuscitare nu au putut decât să constate decesul. Autorităţile efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările în care s-a produs incidentul, după cum a precizat Marius Stanciu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui: „După mai bine de 60…

Read More

Bogdan Ionel, tânărul care în 25 aprilie 2018 a ucis-o cu 30 de lovituri de cuţit pe frumoasa Petronela Mihalachi, apoi a abandonat-o la marginea pădurii Pacea, a fost condamnat de judecătorii Tribunalului Botoşani. Tânărul, care la data faptei avea 17 ani, a fost condamnat la 14 ani de detenţie într-un centru de reeducare a minorilor, în dosarul de omor calificat. Potrivit botosaninews.ro, sentinţa nu este definitivă, motiv pentru care Bogdan Ionel deja a contestat-o la Curtea de Apel Suceava. Petronela Mihalachi, înjunghiată cu 32 de lovituri de cuţit Bogdan Ionel este acuzat că a ucis-o cu sânge rece pe…

Read More

Se încing cazanele în nordul țării, unde miroase a prune zdrobite, pentru că este vremea palincii. Vremea nu le-a priit pomilor fructiferi, care au dat mai puțin rod, însă prunele sunt mai dulci, așa că licoarea are o aromă deosebită. Vestită este și palinca de caise sau de cireșe amare. Nu e de mirare că străinii sunt dispuşi să dea bani grei pe un litru. Străinii au pus România pe harta ţărilor care ştiu să facă licori speciale, pentru care sunt dispuşi să plătească sute sau chiar mii de euro. Un sortiment, de pildă, este foarte apreciat: Silviu Zetea, producător:…

Read More

O operă de artă atribuită lui Giovanni Cimabue, cu o valoare estimată la 6 milioane de euro, a fost descoperită în bucătăria unei bătrâne care locuieşte în apropiere de Paris, scrie BBC. Pictura găsită atârnând deasupra unei plite în casa bătrânei este o operă de artă a maestrului Renaşterii dispărută în urmă cu mult timp, spun experţii. „Christ Mocked”, parte dintr-o serie de picturi din secolul 13, a fost descoperită pe proprietatea din oraşul Compiegne, din nordul Franţei. Specialiştii spun că ar putea fi vândută pentru 6 milioane de euro la o licitaţia de luna viitoare, potrivit News.ro. Femeia credea…

Read More