Tragedie în comuna Livezi, Vâlcea: o fetiță de 2 ani și mama ei, de 42 de ani, au murit într-un incendiu izbucnit la o anexă gospodărească.
Pompierii de la Stația Grădiștea au fost solicitați să intervină de urgență și s-au deplasat la fața locului cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă. La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta generalizat la o anexă gospodărească.
Citește și despre Ryanair reduce mii de zboruri și avertizează că biletele se pot scumpi în 2027
Mama și fiica, găsite în interiorul anexei
În timpul intervenției, pompierii au descoperit în interiorul anexei trupurile carbonizate ale unui adult și ale unui copil.
„Echipajele operative sosite la fața locului au constatat că arde generalizat o anexă și au identificat, din nefericire, două victime carbonizate”, a transmis Sorin Albinaru, purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea.
Ulterior, autoritățile au stabilit că victimele erau o femeie de 42 de ani și fiica acesteia, în vârstă de 2 ani. Anexa gospodărească a fost distrusă complet de incendiu.
Ancheta pentru stabilirea cauzei incendiului
Deocamdată, autoritățile nu au stabilit cauza izbucnirii focului. Pompierii urmează să determine împrejurările în care s-a produs incendiul.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și distrugere din culpă. Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs tragedia.
Fii alături de noi pe Facebook

