Toate cele 25 de contracte de finanțare prin PNRR atrase de administrația locală din Iași au ajuns în faze finale de execuție sau au fost încheiate cu succes.
Proiectele au acoperit de la siguranța în transportul public (sisteme anti-coliziune pe tramvaie) până la dotarea integrală a 1.150 de săli de clasă cu mobilier și echipamente IT.
„Fondurile obținute au reprezentat o șansă istorică pentru modernizarea spitalelor, școlilor și rețelelor de deșeuri”, a punctat edilul Mihai Chirica.
Investițiile au vizat atât componenta de Fond Local și Valul Renovării, cât și proiectele din Educație și Managementul Deșeurilor.
Una dintre prioritățile fundamentale de investiții ale Primăriei Municipiului Iași în ultimii ani a fost continuarea și finalizarea proiectelor care sunt finanțate cu fonduri europene din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Valoarea totală a celor 25 de proiecte este de 700.012.011,99 lei, circa 133 de milioane de euro (dar peste 140 de milioane de euro la momentul contractării).
„Fondurile europene obținute prin PNRR sunt o oportunitate extraordinară pentru a face noi investiții în modernizarea transportului public, în proiecte de reabilitare termică și eficientizare energetică la unități de învățământ preuniversitar și la blocuri de locuințe, pentru extinderi și dotări pentru școli și grădinițe, pentru construirea de locuințe pentru tineri, pentru modernizarea spitalelor, precum și pentru continuarea programului de modernizare a sistemului de colectare separată a deșeurilor!”, a declarat primarul Mihai Chirica.
Iată, pe scurt, proiectele aprobate, valoarea și stadiul acestora:
Componenta 10: Fondul Local – Transport public și digitalizare: 304.030.873,95 lei
18 tramvaie noi (Bozankaya) cu lungimea de 20 de metri: 210.888.468 lei
STADIU: FINALIZAT
25 de autobuze electrice (Karsan) cu o lungime de 10 metri, inclusiv a 25 de stații de încărcare rapidă și opt stații de încărcare lentă: 71.174.857,95 lei
STADIU: FINALIZAT
Sisteme de avertizare și asistență anti-coliziune pentru tramvaie (patru proiecte): 21.967.548 lei
STADIU: FINALIZAT
Componenta 10: Fondul Local – Locuințe pentru tineri
Construirea de locuințe nZEB plus pentru tinerii aflați în situații de risc (10 tronsoane de bloc cu 188 de unități locative + 45 de stații de încărcare electrică): 73.182.387,28 lei
STADIU: FINALIZAT
Clădirile sunt construite în zona Grădinari – Metalurgie și vor fi eficiente din punct de vedere energetic, respectând conceptul nZEB (Nearly zero-emission building) privind imobilele al căror consum de energie este aproape egal cu zero. Imobilele nZEB au o performanță energetică foarte ridicată, necesarul de energie provenind într-o măsură cât mai mare din surse regenerabile.
Componenta 5: Valul Renovării – Unități școlare: 129.540.160,55 lei / Reabilitarea termică a 21 de clădiri de unități școlare – 14 proiecte:
Colegiul Național „Mihai Eminescu” (Clădire C1 – Corp A, Clădire C6 – Corp C Internat, Clădire C4 – Corp D Laborator, Clădire C5 – Sala de sport): 19.377.838,36 lei
STADIU: 96%
Colegiul Agricol și de Industrie Alimentară „Vasile Adamachi” (Clădire C7 – Internat și Clădire C6 – Cantină): 9.975.024,54 lei
STADIU: FINALIZAT
Liceul cu Program Sportiv (Clădire C1 – Școala veche): 3.185.821,79 lei
STADIU: FINALIZAT
Școala Gimnazială „Ionel Teodoreanu”: 8.173.334,06 lei
STADIU: FINALIZAT
Colegiul Tehnic „Ion C. Ștefănescu” (Corpurile C1, C5, C6 și C8): 33.639.288,17 lei
STADIU: FINALIZAT
Școala Gimnazială „Elena Cuza”: 9.561.425,39 lei
STADIU: FINALIZAT
Colegiul Tehnologic „Dimitrie Leonida”: 5.870.413,24 lei
STADIU: FINALIZAT
Şcoala Gimnazială „George Coşbuc”: 9.016.184,96 lei
STADIU: FINALIZAT
Liceul Tehnologic „Petru Poni”: 5.926.010,47 lei
STADIU: FINALIZAT
Școala Gimnazială „Alexandru Vlahuță”: 8.024.817,03 lei
STADIU: FINALIZAT
Grădinița cu Program Normal nr. 15 – Corp C1 (din structura Școlii Gimnaziale „Ion Creangă”: 1.907.369,03 lei
STADIU: FINALIZAT
Școala Primară „Petru Poni” – Corp C1 (din structura Școlii Gimnaziale „Ion Creangă”): 3.036.325,29 lei
STADIU: FINALIZAT
Liceul Tehnologic de Transporturi și de Construcții Iași – Corp C1 Cămin: 8.804.827,86 lei
STADIU: FINALIZAT
Grădinița cu Program Prelungit nr. 15 (din structura Școlii Gimnaziale „Ionel Teodoreanu”: 3.041.480,35 lei
STADIU: FINALIZAT
Componenta C15 – Educație – Dotări
Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar din Municipiul Iași (63 de unități de învățământ): 88.794.414,65 lei
STADIU: FINALIZAT
Concret, proiectul a presupus dotarea a:
• 45 de laboratoare de informatică în școli / licee şi 6 laboratoare de informatică în grădiniţe;
• 1.150 săli de clasă şi de grupă cu mobilier;
• 1.386 săli de clasă şi de grupă cu echipamente TIC;
• 43 laboratoare de ştiinţe (fizică / chimie / biologie/ multidisciplinar) în unităţile de învăţământ preuniversitar de stat cu mobilier, echipamente TIC şi materiale didactice;
• 30 de cabinete şcolare (matematică / comunicare / geografie / istorie/ educaţie muzicală / educaţie plastică etc.);
• 53 cabinete de asistenţă psihopedagogică;
• 40 săli de sport.
Componenta 15 – Educație – Școli Verzi – 43.285.051,03 lei
Colegiul Naţional „Garabet Ibrăileanu” – Eficientizare energetică – 10.459.614,11 lei
STADIU: FINALIZAT
Colegiul Național „Mihai Eminescu” – Extindere – 15.993.000,69 lei
STADIU: 96%
Liceul Teoretic „Miron Costin” – Extindere – 16.871.196,22 lei
STADIU: FINALIZAT
Componenta 5 – Valul Renovării – Blocuri: 36.936.861,63 lei
Renovare energetică moderată sau aprofundată a clădirilor rezidențiale multifamiliale (blocul S4 din strada Ciurchi nr. 109 A, blocul „Carmen” din bulevardul Independenței nr. 2, blocul Z4 din bulevardul Nicolae Iorga nr. 30, blocul D2 din strada Oancea nr. 34, blocul B3 din bulevardul Ștefan cel Mare nr. 4): 25.577.256,36 lei
STADIU: FINALIZAT
Renovare energetică a blocurilor de locuințe sociale (bulevardul Tudor Vladimirescu nr. 79A și strada Canta nr. 60B): 4.914.872,91 lei
STADIU: FINALIZAT
Componenta C3 – Managementul deșeurilor:
150 de insule ecologice digitalizate: 24.242.262,90 lei
STADIU: FINALIZAT
Fii alături de noi pe Facebook

