O coliziune violentă între două autoturisme a curmat două vieți luni seară, pe drumul național DN2B, în județul Brăila.
Bilanțul accidentului produs între localitățile Silistraru și Lacu Sărat este unul dramatic: un bărbat și o femeie au decedat pe loc, în ciuda eforturilor prelungite de resuscitare ale echipajelor medicale.
La fața locului au intervenit de urgență forțe ale ISU și SAJ Brăila, care au identificat alte două victime conștiente: un bărbat și o fetiță de doar 7 ani.
Martorii oculari susțin că minora ar fi copilul cuplului care și-a pierdut viața în impact.
Ambii răniți au fost transportați la Unitatea de Primiri Urgențe pentru îngrijiri.
Citiți și Teatrul „Luceafărul” intră în șantier pentru o transformare totală
Traficul a fost blocat pe ambele sensuri, iar polițiștii au deschis un dosar penal pentru a stabili cauzele exacte ale producerii coliziunii.
Fii alături de noi pe Facebook

