Ministrul de Interne al Austriei, Gerhard Karner, a admis în premieră faptul că Austria ar putea renunța la veto-ul împotriva aderării depline la spațiul Schengen pentru România și Bulgaria. El a explicat faptul că în urma acestui drept de veto, România s-a mișcat foarte bine, a scăzut migrația spre zero și va avea loc o întâlnire la Budapesta, în noiembrie, în cadrul căreia Austria va solicita adoptarea unui ”pachet global durabil”.
Vedeți și Nelu Tătaru își deschide cabinet privat
Dacă acest pachet va fi agreat de către toate părțile, atunci Austria ar putea ridica veto-ul și va da undă verde aderării României și Bulgariei la spațiul Schengen.
Comisarul european desemnat pentru afaceri interne şi migraţie, austriacul Magnus Brunner, coleg de partid cu Gerhard Karner şi-a exprimat speranţa că România şi Bulgaria vor adera deplin cât mai rapid posibil la spaţiul Schengen, dar a precizat că decizia le revine ţările membre (în Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne).
Fii alături de noi pe Facebook