Cei doi au fost implicați în organizarea și execuția unor atacuri complexe care au pus în pericol viețile multor persoane și au consumat resurse semnificative ale forțelor de ordine.
Un român și un sârb sunt acuzați de autoritățile americane pentru implicarea într-o conspirație de amploare, desfășurată pe parcursul a trei ani, pentru comiterea de apeluri false la 911 și amenințări cu bombă împotriva unor cetățeni și oficiali americani. Potrivit unui comunicat al Biroului procurorului general al SUA, cei doi, Thomasz Szabo (26 de ani) din România și Nemanja Radovanovic (21 de ani) din Serbia, au fost implicați în organizarea și execuția unor atacuri complexe care au pus în pericol viețile multor persoane și au consumat resurse semnificative ale forțelor de ordine.
Rechizitoriul arată că Szabo și Radovanovic, împreună cu alți conspiratori, au obținut informații personale despre victime, inclusiv adrese de domiciliu, și au utilizat aceste date pentru a raporta fals situații de urgență. Scopul lor era să provoace intervenția poliției la adresele respective prin apeluri false la 911. Printre victime s-au numărat 40 de persoane particulare și 61 de oficiali, inclusiv membri ai Congresului și oficiali de stat. „Apelurile false la 911 nu sunt o farsă fără victime – pun în pericol oameni adevărați, risipește resurse prețioase ale poliției și provoacă traume emoționale semnificative”, a declarat procurorul american Matthew M. Graves.
Anchetatorii americani au descoperit că Szabo juca un rol central în conspirație, fiind organizatorul și moderatorul unor grupuri de chat în care se planificau aceste atacuri. Rechizitoriul mai menționează că inculpații au recurs și la amenințări cu bombă care au vizat diverse instituții, inclusiv medii de afaceri, instituții religioase și universități. Activitățile lor s-au extins pe o perioadă de trei ani, între decembrie 2020 și ianuarie 2024, perioadă în care au creat o atmosferă de teroare și nesiguranță.
Ancheta este coordonată de U.S. Secret Service Washington Field Office and Criminal Investigative Division, cu sprijinul altor autorități de aplicare a legii. De asemenea, biroul Secret Service din București a oferit asistență în această investigație. „Vom folosi toate instrumentele pe care le avem la dispoziție pentru a-i găsi pe făptași și a-i trage la răspundere, indiferent unde s-ar afla”, a subliniat procurorul Graves.
Citiți și Un avocat român condamnat pentru fraudă în România a fost arestat în Italia
Este important de menționat că un rechizitoriu reprezintă doar o acuzație, iar cei doi inculpați, Thomasz Szabo și Nemanja Radovanovic, sunt prezumați nevinovați până la dovedirea vinovăției lor în instanță. Cazul este gestionat de procurorul adjunct Conor Mulroe, iar autoritățile continuă să colecteze dovezi pentru a asigura o judecată corectă și o eventuală condamnare a celor responsabili.