Un bărbat din judeţul Suceava a fost reţinut de poliţiştii Biroului pentru Protecţia Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean după ce a bătut cu o bâtă câinele vecinului său, scrie Agerpres.
Potrivit acestora, bărbatul în vârstă de 36 de ani, care locuia în comuna Dărmăneşti, este cercetat penal pentru săvârşirea infracţiunii de rănire cu intenţie a animalelor.
Citiți și S-a deschis pârtia de schi și săniuș din Sărărie
El este acuzat că, în a treia zi de Crăciun, a lovit în mod repetat, timp de aproximativ 15 minute, cu o bâtă din lemn, un câine, în vârstă de aproximativ cinci ani, proprietatea unui vecin de-al său, provocându-i acestuia mai multe răni la nivelul membrelor, după care a abandonat animalul în drum