Câteva mii de ieşeni s-au adunat în faţa sediului Consiliului Judeţean pentru a urmări manifestările dedicate Zilei Naţionale a României. Astăzi, peste 250 de militari şi angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne vor defila pe bulevardul Anastasie Panu.
O apariţie inedită la Parada militară de 1 Decembrie a fost maşina Penitenciarului. Mulţi politicieni, prezenţi la manifestaţii, s-au uitat lung după ea.
Au fost depuse coroane de flori la Statuia lui Ştefan cel Mare şi Sfânt din partea Parlamentului, a administraţiei locale (Prefectură, CJ şi Primărie) şi a Garnizoanei Iaşi.
În ceea ce priveşte tehnica militară, ieşenii vor putea să vadă 3 URO VAMTAC, 3 TABC, 7 TAB 77, 2 TAB C-79, 3 autocamioane DAC 665T, 15 autospeciale de intervenţie de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, ATV şi 5 autoturisme de intervenţie de la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean, 5 autospeciale de Poliţie, 4 autospeciale de la Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră, 3 autospeciale de la Penitenciarul Iaşi, 2 autospeciale de la Direcţia Regională de Informaţii Moldova-Nord, 4 autospeciale de la Poliţia Locală, se mai spune în comunicat.