Un bărbat în vârstă de 42 de ani a murit, ieri, după ce a intrat cu maşina într-un copac pe raza localităţii Frătăuţii Vechi, a informat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată.
Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava a precizat că forţele de intervenţie care au ajuns la faţa locului l-au găsit pe şoferul în vârstă de 42 de ani în afara autoturismului şi prezenta leziuni incompatibile cu viaţa.
În zonă au intervenit pompierii militari cu modulul SMURD format dintr-o autospecială pentru descarcerare şi o ambulanţă, scrie agerpres.ro.
Poliţia cercetează cauzele şi împrejurările în care s-a produs accidentul.