Cosette Chichirău, deputată și lider USR Iași, a fost desemnată, joi, candidata partidului pentru Primăria Iași. Ea a scris pe Facebook că împreună cu partidul condus de Dacian Cioloș va oferi Iașiului o conducere competentă, așteptată de 30 de ani, potrivit Mediafax.
„Am fost desemnată candidatul USR la Primăria Iași! Le mulțumesc colegilor pentru încrederea acordată și îi mulțumesc lui Mihai Lupu pentru dezbaterile pline de substanță. Am încrederea că împreună cu aliații noștri de la PLUS vom oferi Iașului guvernarea competentă pe care o așteaptă de 30 de ani”, a scris Cosette Chichirău, pe Facebook.
Ea a anunțat că va prezenta echipa extinsă și programul pentru fiecare cartier din Iași „în curând”.
Următoarele alegeri locale vor fi în anul 2020.