Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iaşi şi procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Iaşi au documentat activitatea unor persoane bănuite de efectuarea de operaţiuni fără drept cu substanţe susceptibile a avea efecte psihoactive. La data de 10 decembrie a.c., poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iaşi şi procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Iaşi au efectuat două percheziţii domiciliare, într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de efectuare de operaţiuni fără drept cu substanţe susceptibile a avea efecte psihoactive. Au fost conduse, la cercetări, două persoane bănuite. În urma percheziţiilor, polițiștii au ridicat peste 260 de grame de substanţe susceptibile a avea efecte psihoactive, 128.940 de lei, 11 telefoane mobile, 31 de cartele telefonice și 3 cântare electronice de mare precizie. În baza probatoriului administrat în cauză, cele două persoane au fost reţinute pentru 24 de ore de procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Iaşi şi introduse în Arestul Inspectoratului de Poliție Județean Iaşi. Acţiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale al Inspectoratului de Poliție Județean Iaşi şi jandarmilor Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Iaşi. Cercetările continuă pentru stabilirea întregii situaţii de fapt.
Trending
- IAȘUL TE VEDE / „LA SIBIENI” VINE LA TINE
- Ucraina își îndeamnă atleții să evite orice contact cu atleții ruși la Jocurile Olimpice
- O pisică s-a ascuns într-o cutie de pantofi, iar stăpânii au trimis-o din greșeală la Amazon
- Aeroportul Internațional Iași va găzdui zboruri aeriene noi
- Ieșenii cuceresc podiumul la turneul de tenis de masă
- New Media District: Showul de Arte Vizuale așteptat la Iași
- Italia: Un grup de români a drogat un bătrân pentru a-i fura 30.000 de euro dintr-un seif
- Pentagonul confirmă: Construcția portului artificial pentru ajutoare în Fâșia Gaza a depășit 50%