Deși abia s-au montat decorațiunile pentru sărbătorile de iarnă în Iași, acestea încep deja să dispară. Astfel, unele ornamente nu au rezistat nici măcar o zi, după ce au fost ansamblate.
În toiul nopții, doi indivizi au furat căciulile roșii de pe brazii special montați în zona centrală de pe pietonalul Ștefan cel Mare.
După cum puteți vedea în video, bărbații scot ornamentele și își văd liniștiți, de drum, fără nici o reținere. Imaginile au fost suprinse de camerele de supraveghere ale Politiei Locale, iar hoții urmează să fie și amendați.
Oamenii legii fac apel la oameni să nu mai comită astfel de infracțiuni, mai ales că zona centrală a Iașiului este special amenajată pentru copii, iar pe 1 decembrie seara, odată cu aprinderea luminițelor de iarnă, Moș Crăciun îi va aștepta pe cei mici cu suprize dulci.